Dansul călucerilor este unul dintre cele mai valoroase dansuri tradiţionale româneşti din localitatea Grebenaț.
Călucerul este un străvechi dans românesc speficic pentru Muntenia și Oltenia, dar şi pentru Moldova. Îl amintește şi Dimitrie Cantemir în opera sa Descriptio Moldavie. În Ardeal l-a ”importat” Iacob Mureșan pe la jumătatea secolului al XIX-lea, cu scopul de a trezi sentimentul național la românii ardeleni, iar din Ardeal dansul a trecut şi în Banat. Trebuie săpecificat că și melodia, dar și figurile și modul de interpretare în Banat se deosebesc de cele ale dansului din alte zone geografice.
În Banatul sârbesc primele atestări ale călușarului sunt de la un concert ținut la Biserica Albă în anul 1877, pentru ca pe parcurs să apară formații de căluceri în majoritatea localităților.
Este interesnat faptul că în fieare localitate dansul călucerilor avea unele specificuri, astfel că se deosebea de la o localitate la alta.
Dansul era jucat doar de bărbați, iar fetele nu participau la concerte ca dansatoare. Odată cu introducerea perechilor de dansatori la concertele românești, începând cu perioada postbelică, călucerii și-au pierdut din importanță și cu timpul dansul a fost scos din reperoriul cultural din satele bănățene, astfel că azi se dansează doar la Grebenaț, cu ocazia fășancului.
Dansul în sine nu este unul întâmplător, iar costumul unui călucer trebuie să îndeplinească anumite cerinţe foarte clar stabilite.
Călucerii reprezintă participanții dansului.
Pe seama călucenilor au circulat tot felul de legende - unele adevărate, altele închipuite. Cert este că el reprezintă una dintre cele mai originale tradiţii româneşti. Dansul călucerilor, este atât de ritmat încât îţi readuce instantaneu buna-dispoziţie, nu este defel unul jucat la întâmplare, ci tehnica şi paşii sunt bine aleşi. De asemenea, costumul unui călucer trebuie să îndeplinească anumite cerinţe foarte clar stabilite.
La Grebenaț călucerii pot fi admirați în ziua vestitului maschembal făşancul, pe străzile din sat, conduşi de un vătaf şi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare româneşti, acompaniaţi de muzicanţi, merg din casă în casă, dansând dansul călucerilor.
Ouarii sunt căpeteniile ale călucenilor, ei merg înaintea cetei de căluceri şi vestesc sosirea acestora. Sătenii care îi primesc pe căluceri, le dau ouarului câteva ouă. Ouarii au câte un coş de nuiele în care gospodari pun ouăle. Vătaful, pe de altă parte, este conducătorul al cetei de căluceri. El merge singur, înaintea cetei de căluceri, care merg câte doi. Vătaful este respectat de către căluceri fiindcă el este cel care instruieşte ceata şi conduce jocul cu autoritate.
Înainte ca dansul să ajungă să fie jucat în seara făşancului pe senă, ”se bate” în bătătura, pe la curțile fiecărui gospodar. Dansul călucerilor este un dans specific împărţit în 12 figuri de dans pe care le dansează tinerii săteni, cu lovituri ale călcâielor, bătăi apăsate în pământ, sărituri în aer şi strigături. Numărul călucenilor este, de regulă, impar.
Pentru dansul la fiecare casă călucerii sunt răspălătiţi cu: prăjituri, suc şi bani. Dansul e împărțit în două părți: așa-numitul călucerul mare și mic. Călucerul mic se mai joacă și prin alte sate si azi. Dar călucerul mare doar la Grebenaț. Astfel dansul călucerului a ajuns unul specific pentru localitatea Grebenaț, tinerii grebenceni păstrând această tradiție intactă. Adriana Petroi
Comentarii
Trimiteți un comentariu