Blog cultural şi ştiinţific al românilor din Voivodina

Acum, la trei luni de când am început să scriu pentru blog, mi-am dat seama de câteva aspecte foarte importante în ceea ce privește jurnalismul așa cum îl văd eu. Primul și cel mai important aspect ar fi că, meseria asta nu se termină niciodată. Subiecte vor fi mereu, dacă vei vrea, le vei găsi, le vei analiza și le vei aduce în fața oamenilor așa cum sunt ele, fără a le denatura. Tocmai pentru că subiecte vor fi mereu, am decis să continui cu postările materialelor pe blog. Mulțumesc membrilor celor din Centrul de Studii Banatice, pentru că m-au ales să redactez acest blog, mulțumesc Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia pentru sprijin. Mulțumesc tuturor cititorilor și urmăritorilor pentru cele peste 8.000  de intrări pe blogul Cultural și Științific al românilor din Voivodina, mulțumesc tuturor celor, cunoscuți sau necunoscuți care au avut răbdarea să-mi citească articolele și gândurile izvorâte din oarece experiență de viață și meserie. V

Frumusețea fiecărui sat nu stă doar în natură, ci și în felul în care localnicii au înțeles să își construiască și să își întrețină localitatea în care trăiesc. Astăzi vă vom aduce la cunoştinţă datele istorice, viaţa culturală şi nu în ultimul rând viaţa duhovnicească a localităţii Nicolinţ. Biserica din localitatea Nicolinţ Încă în perioada în care se găseau la Cacova Mică, strămoşii nicolincenilor şi-au ridicat o biserică de lemn. După trecerea lor la Nicolinţ, a fost ridicată o biserică nouă din cărămidă, sfinţită la 1778 de epsicopul din Vârşeţ. Această biserică a reprezentat locul de rugăciune şi lăcaşul sfânt al nicolincenilor până la ridicarea bisericii actuale, în anii 1909-1910, construită în stil bizantin şi având hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Picturile au fost realizate de Ant. Şteff din Hondol.  Date istorice În evul mediu, în secolul al XIV-lea, pe locul Nicolințului actual se găsea un sat numit Izvor. Următoarea atestare documentară a Nicolinţului este din

Virgil Musta, cel care conduce secția de boli Infecțioase a spitalului „Victor Babeș" din Timișoara, a atras atenţia prin vindecarea a zeci de pacienți infectați cu coronavirus. Eroul zilelor noastre, merită toată atenția și respectul nostru. În următorul material vom scoate la suprafață și rădăcinile familiale ale doctorului erou Virgil Musta. Medicul Virgil Musta Medicul Virgil Musta, cu aproape 30 de ani experienţă în bolile infecţioase. A terminat medicina în 1984. Pentru o scurtă perioadă a fost medic de ţară, la Remetea Mică. Revoluţia l-a prins la Electrotimiş, medic de uzină. După 1990 s-a înscris la concursul pentru specialitatea de boli infecţioase. La scurt timp şi-a dat doctoratul în enterocolitele la copii. A prins postul la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Spirit altruist, şi-a împărţit timpul între familie, biserică şi spital. Din 1998 conduce Fundaţia Profilaxis, înfiinţată împreună cu fratele său şi cu alţi colegi. A moştenit credinţa de la bunicii s

Dr. Viviana Milivoievici (n. Poclid Dehelean) (n. 09.07.1981, în Moldova Nouă, jud. Caraș-Severin) este cercetător științific în cadrul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Academia Română, Filiala Timișoara. Dr. Viviana Milivoievici  Domeniile de interes sunt istoria și critica literară, interculturalitatea și multiculturalitatea. A obținut titlul științific de Doctor în filologie, în anul 2009, la Universitatea de Vest din Timișoara. Este absolventă a Universității „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, Facultatea de Istorie şi Filologie, specializarea Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Franceză (2004), a programului de master Literatura şi mentalităţile, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (2006), a Facultății de Economie şi de Administrare a Afacerilor, specializarea Economie şi Afaceri Internaţionale, în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (2008), a programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională Biblioteconomie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori

Nunta reprezintă o sărbătoare tradițională foarte importantă în Banat, iar bănățenii încearcă pe cât se poate să respecte acele tradiții moștenite  din generație în generație. La românii din Banatul sârbesc un vechi obicei de nuntă era pețitul. Nuntă în perioada interbelică Pețitul era foarte prezent în tradiția populară românească din Banat. Pețitul presupune ca tânărul să meargă, împreună cu părinții, la casa fetei pe care o vrea de nevastă pentru a obține acordul părinților acesteia. Pețitul mai este o formalitate prin care cele două familii se cunoasc mai bine și, de ce nu, de a organiza un fel de petrecere și, pe de altă parte, de a menține vie tradiția românească. Această intenție de a peți era dinainte anunțată de către familia tânărului pentru ca la casa fetei să se poată pregăti cele necesare iar oaspeții să fie întâmpinați cum se cuvine. "Părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de ba

Trebuie să spun că, cu președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, domnul Daniel Magdu, avem o colaborare și o susținere deosebită. Toate spectacolele scenei în limba română sunt subtitrate  şi în limba sârbă, astfel că sunt foarte vizionate și urmărite de mass-medii din partea RTS și RTV, şi din partea tuturor mediilor locale pentru acest fapt, eu le mulțumesc pe această cale. Aș mai adăuga că speranţa mea este ca anul acesta să facem parte din încă un proiect, care ne va aduce un minunat spectacol interactiv pentru copii în limba română. Ivana Ranimirov, directoarea Teatrului Popular Sterija Ce ne puteți spune despre activitățile, succesele dar și problemele pe care le întâmpină Teatrul Popular „Sterija” din Vârșeț, cât și despre  planurile pentru viitotor ale acestei prestigioase instituții culturale? Teatrul Popular „Sterija” este una din puținele teatre de la noi care se poate mândri cu o istorie teatrală lungă și bogată. Dacă privim în trecut

Situate în zone de poveste, încărcate de istorie și cultură, castelele ne surprind prin construcțiile de sute de ani și arhitectura deosebită.  Castelul de astăzi ascunde legende și povești medievale în spatele zidurilor. Frumusețea, liniştea locului, legendele legate de acest castel, natura din jurul său, toate aceste elemente te îndeamnă spre lectură. Mai mult decât atât, Castelul Kapetanovo este locul ideal pentru artistul aflat în căutarea liniştii şi a inspiraţiei. Arhitectura mdievala a Castelului joacă un rol deosebit de important la avansarea culturii , a inteligentei umanitaţii care este capabilă sa creeze un adevarat farmec istoric ce frapeaza prin frumusete, unicitate si originalitate. Scurtă Istorie a Castelului Castelul a fost construit de către Župan Botka Bela în anul 1904. Botka Bela a fost notarul șef şi primarul comunei, deputat în parlament, între 1906 și 1910. El  avea o bogăție mare, în proprietatea sa avea teren de circa 1400 de hectare în Stari Lec. Semni

Clădirile cu caracter profan aparţin secolului al XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea. Castelul din Sălcița, azi clădirea Cancelariei locale  La Vârşeţ se evidenţiază clădirea Magistratulului (1723?), Palatul episcopal (1760), Farmacia de pe scări (1784), clădirea „La două pistoale” din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, iar la Panciova clădirea Magistratului (1833) şi Berăria veche (1722).  În afara oraşelor bănăţene, în lumea rurală, de o deosebită frumuseţe şi valoare istorică şi culturală sunt castelele construite de nobilii şi latifundierii bănăţeni. Printre acestea, le amintim pe cele din Hajdučica, Stari Lec, Srediştea Mare, Kapetanovo şi Vlaicovăţ.  Dintre imobilele etnografice  găsite pe lista monumentelor culturale amintim moara de pe râul Nera, găsită lângă Kusici.  Instituţii muzeale de prestigiu se găsesc în toate cele trei oraşe ale Banatului de Sud. La Vârşeţ, Muzeul a fost înfiinţat în anul 1882, fiind alcătuit din şase departamente: cel arheolog

Arhivele istorice din Panciova, cea mai importantă instituţie arhivistică din Banatul de Sud, cuprinde material documentar din diferite domenii, perioade şi localităţi, în limbile sârbă, maghiară, germană, română etc. Arhivele Istorice din Panciova  Prin unificarea arhivelor cercuale înfiinţate după Al Doilea Război Mondial, în 1957 iau naştere Arhivele de Stat din Panciova ca instituţie provincială. În 1979 sediul său este mutat în incinta fostei cazarme austro-ungare, unde se găseşte şi azi. În fondurile acestor arhive se găsesc documente de o valoare inestimabilă pentru istoria municipiului Panciova şi a localităţilor din Banatul de sud-vest, pentru istoria Graniţei Militare Bănăţene, a mişcării revoluţionare de la 1848-49, a administraţiei, economiei, culturii, educaţiei şi a altor domenii ale vieţii sociale din lumea bănăţeană.  Pe lângă selectarea şi păsratrea fondurilor şi a colecţiilor documentare, această instituţie este responsabilă şi pentru pr

Unul dintre cei mai apreciați tineri avocați cu post la Vârșeț a fost Gruia Liuba Murgu (1845-1877), originar din Măidan, ginerele lui Vincențiu Babeș, fiind căsătorit cu Alexandrina, fiica cunoscutului fruntaș național bănățean. Gruia Liuba Murgu (1845-1877) Confruntarea sa cu regimul maghiar a rezultat prin condamnarea tânărului avocat într-un proces de presă, în anul 1874, astfel că acesta a petrecut 15 luni în închisoarea de la Vaț. Presa în limba română din Monarhie a acordat acestui eveniment o atenție deosebită, amintind în contextul condamnării lui Liuba și procesul împotriva lui Bolianțu din Satu Nou și a lui Traian Popescu din Ofcea, pe care l-a apărat în proces chiar Gruia Liuba Murgu, cu două zile înaintea propriului proces. După ieșirea din închisoare, pe 15 august 1875, tânărul avocat își deschide cancelarie la Vârșeț, în strada Herrengasse nr. 946, în care își petrece ultimii doi ani ai vieții. Impresionat neplăcut de starea identitară nefavorabilă a populației

Născut la Becicherecul Mare în 1878, Traian Costici s-a stabilit împreună cu părinții la Alibunar în 1891. Ion Stângu şi soţia sa, sculptură făcută de Ion Stângu   Anii tinereții i-a petrecut la Budapesta și Viena, unde a lucrat prin atelierele maeștrilor plastici dce acolo, după  care se întoarce la Alibunar în 1899. Deschide un atelier și o școală de pictură la care învață în jur de 20 de discipoli ai săi, iar în 1903 pleacă din nou la Viena pentru a învăța arta sculpturii, întorcându-se în 1906 la Alibunar. O perioadă mai scurtă din viața sa o petrece la Berlin, unde îl găsim în anul 1913.  Este mobilizat în timpul Marelui Război și piere pe câmpul de luptă în 1917. După cum afimră profesorul Adrian Negru într-un scrut studiu despre acest artist bănățean (Un artist lăsatu uitării: Traian Costici (1878-1917), în Studii de știință și cultură, nr. 1/12, Arad, 2008, p. 67-69), sunt păstrate foarte puține din lucrările lui Traian Costici, printre care și un bust al marel

Ilija Ivačković – critic literar, mare proprietar şi om politic sârb din Deliblata, reprezintă o personalitate care pe bună dreptate se poate considera ca una care a marcat o epocă importantă din istoria culturală şi politică a Banatului de Sud în primele decenii ale secolului al XX-lea. Casa familiei Ivačković, din Deliblata Descendent al unei cunoscute familii de intelectuali și negustori din Deliblata, Ilija Ivačković îşi are locul său binemeritat în pleiada marilor creatori literar-ştiinţifici bănăţeni ai începutului de secol.   S-a născut la Deliblata pe data de 12 octombrie 1884, ca fiul marelui proprietar Petar Ivačković şi a Hristinei, născută Nikolić . Şcoala primară o termină în satul natal, iar şcolile secundare le frecventează la Panciova şi Biserica Albă.  Studiază teologia şi filozofia la Cernăuţi, iar teza de doctorat şi-o susţine în acelaşi oraş în 1907, fără ca însă să devină preot, întorcându-se în satul natal unde se îngrijeşte în continuare de mo