Treceți la conținutul principal

Doi sculptori din Alibunar

Născut la Becicherecul Mare în 1878, Traian Costici s-a stabilit împreună cu părinții la Alibunar în 1891.
Ion Stângu şi soţia sa, sculptură făcută de Ion Stângu

 
Anii tinereții i-a petrecut la Budapesta și Viena, unde a lucrat prin atelierele maeștrilor plastici dce acolo, după  care se întoarce la Alibunar în 1899. Deschide un atelier și o școală de pictură la care învață în jur de 20 de discipoli ai săi, iar în 1903 pleacă din nou la Viena pentru a învăța arta sculpturii, întorcându-se în 1906 la Alibunar. O perioadă mai scurtă din viața sa o petrece la Berlin, unde îl găsim în anul 1913. 


Este mobilizat în timpul Marelui Război și piere pe câmpul de luptă în 1917. După cum afimră profesorul Adrian Negru într-un scrut studiu despre acest artist bănățean (Un artist lăsatu uitării: Traian Costici (1878-1917), în Studii de știință și cultură, nr. 1/12, Arad, 2008, p. 67-69), sunt păstrate foarte puține din lucrările lui Traian Costici, printre care și un bust al marelui poet german Goethe. 
Portretul poetului german Goethe

 În sculptură s-a remarcat și Iovan Stângu Mârza, tot din Alibunar (1916-1992), un autodidact. A sculptat în lemn de vișin și de nuc, cele mai valoroase fiind cele 11 figuri care prezintă portul popular românesc din Alibunar. A realizat și lucrări montate în interiorul sticlelor, a gravat diverse motive pe planșe de lemn, este autorul a două cruci de lemn, reprezentând pe câte un membru al familiei. Se poate presupune că și Iovan Stângu Mârza a creat sub influenţa unuia dintre discipolii  lui Traian Costici.


Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...