Treceți la conținutul principal

Doi sculptori din Alibunar

Născut la Becicherecul Mare în 1878, Traian Costici s-a stabilit împreună cu părinții la Alibunar în 1891.
Ion Stângu şi soţia sa, sculptură făcută de Ion Stângu

 
Anii tinereții i-a petrecut la Budapesta și Viena, unde a lucrat prin atelierele maeștrilor plastici dce acolo, după  care se întoarce la Alibunar în 1899. Deschide un atelier și o școală de pictură la care învață în jur de 20 de discipoli ai săi, iar în 1903 pleacă din nou la Viena pentru a învăța arta sculpturii, întorcându-se în 1906 la Alibunar. O perioadă mai scurtă din viața sa o petrece la Berlin, unde îl găsim în anul 1913. 


Este mobilizat în timpul Marelui Război și piere pe câmpul de luptă în 1917. După cum afimră profesorul Adrian Negru într-un scrut studiu despre acest artist bănățean (Un artist lăsatu uitării: Traian Costici (1878-1917), în Studii de știință și cultură, nr. 1/12, Arad, 2008, p. 67-69), sunt păstrate foarte puține din lucrările lui Traian Costici, printre care și un bust al marelui poet german Goethe. 
Portretul poetului german Goethe

 În sculptură s-a remarcat și Iovan Stângu Mârza, tot din Alibunar (1916-1992), un autodidact. A sculptat în lemn de vișin și de nuc, cele mai valoroase fiind cele 11 figuri care prezintă portul popular românesc din Alibunar. A realizat și lucrări montate în interiorul sticlelor, a gravat diverse motive pe planșe de lemn, este autorul a două cruci de lemn, reprezentând pe câte un membru al familiei. Se poate presupune că și Iovan Stângu Mârza a creat sub influenţa unuia dintre discipolii  lui Traian Costici.


Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe