Blog cultural şi ştiinţific al românilor din Voivodina

Perioada care a trecut după anul 1919 a fost una foarte grea pentru Banat, cu nenumărate încercări şi dificultăţi. Aceasta se poate vedea şi din examinarea, chiar superficială, a situaţiei monumentelor istorice moştenite din alte epoci. Din păcate, în acest sens, perioada apartenenţei unei părţi a Banatului la România se aseamănă în distrugeri cu epoca popoarelor migratoare sau cu cea a stapânirii otomane. La situaţia actuală a staţiunilor Buziaş şi Herculane ne-am referit recent. Acum vom prezenta unele dintre monumentele care altădată făceau faimă regiunii şi care după 1919 au dispărut fără a mai fi refăcute vreodată. Numărul lor este evident mult mai mare şi situaţia continuă să se agraveze. Cele prezentate în continuare sunt probabil cele mai reprezentative şi în orice caz pot fi luate ca titlu de exemplu în privinţa dezastrului abătut asupra întregii regiuni. Gara Timişoara-Iosefin Monumentala clădire a fost construită în intervalul 1897-1899, fiind însă bombardată în rep

Doamna Vera este autoarea monografiei localității Deliblata, intitulată Deliblata – pe urmele trecutului, scrisă în limba sârbă, din care reproducem un scurt fragment tradus în limba română, care se referă la colonizarea românilor în această localitate.  Dansatorii români din Deliblata Vera Meza s-a născut la 2 iulie 1943 la Deliblata, din tatăl Djura Petrovici și mama Bisenija, născută Nikolici. A absolvit școala elementară în locul de naștere în 1957, Școala Normală Ziva Jovanovic din Vârșeț, obținând gradul de profesor în anul 1977, la Academia Pedagogică din Vârșeț. A lucrat ca profesor timp de 36 de ani la Școala elementară Paja Marganović din Deliblata, unde s-a pensionat în 1998. A fost căsătorită cu Viorel Meza, magistru în agricultură, care și-a dat contribuția sa la alcăuitea acestei monografii prin traducerea documentelor din limba română în limba sârbă. Corul român din Deliblata condus de învățătorul George Bujigan, în anul 1904 Colonizarea r

Cu siguranţă sunt câteva poveşti interesante care merită atenţia voastră.  În rândurile de mai jos o să găsiţi câteva lucruri interesante despre cum putem accesa „inima” spirituală , fără stres şi într-un mod plăcut. Se crede că mănăstirea din Srediştea Mică, a fost înființată în secolul al XV-lea. Însă în 1777 a fost desființată în timpul reformelor bisericești pe care le-a întreprins împărăteasa Maria Terezia. Construirea actualei mănăstiri cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril  a început în anul 1995, la vreo 500 de metri de la locul unde se găsea vechea mânăstire. Azi este mânăstire de bărbați, cu trei călugări, deşi poate pare paradoxal, însă aceşti oameni, în singurătatea lor, se simt liniştiţi, şi recunoscători că pot împărtăşi viaţa lor cu Dumnezeu.  Chiar dacă nu sunteţi o persoană profund religioasă, tot veţi avea câteva lecţii de învăţat de la aceşti oameni care şi-au dedicat existenţa divinităţii şi pentru a crea o lume mai bună. Din acest motiv, un număr

Satele au fost și sunt baza pentru marile orașe, pentru o țară, având în vedere munca țăranilor de la sate și preocupărilor acestora. Am cutreierat câteva localități din Banatul sârbesc. Am vrut să înțelegem de ce oamenii părăsesc satele și să documentăm cum acestea dispar din memorie și încet de pe hartă. Nu am documentat doar localitățile cu puțini rezidenți. Ne-au trezit interesul satele care cândva erau pline de oameni cu gospodării frumoase. Astăzi a rămas doar numele din ele, multe case părăsite şi tot mai puțini locuitori. Când sute sau mii  de localnici își părăsesc satul de baștină, începe numărătoarea inversă. Doar câteva zeci de familii sau bătrâni singuratici continuă să-și ducă traiul acolo, în Srediștea Mică, cei tineri plecând, rând pe rând, după ce instituțiile și întreprinderile care asigurau lumea cu locuri de muncă și condiții elementare au fost închise sau sunt falimentare.  Localitatea a luat naştere, pe domeniul unei mânăstiri care, după părerea lui N.T.

Mezzosoprana Melanija Bugarinović (1903-1986)  A plecat din Banat, Biserica Allbă, și a încântat publicul din marile orașe europene. Melanija a început să cânte din frageda-i copilărie, de la vârsta de șase ani.  S-a luptat cu greu de-a lungul vieții, s-a străduit să-și construiască o carieră și a ajuns în vârf , interpretând în mai multe orașe din Europa: Atena, Paris, Cairo, Tel Aviv, Barcelona, Budapesta... La începutul anului 1915 a decis să meargă la Timișoara, și-a continuat educația la Belgrad, unde a absolvit Conservatorul. La Timișoara educația profesională în domeniul specializării de canto, a obținut-o datorită profesorilor, Ilona Cender și Beli Barvig, cărora Melanija le-a fost  recunoscătoare pentru tot restul vieții. Tot la Timișoara, a interpretat ocazional în opera de acolo. Repertoriul de operă al Melanijei a fost unul foarte bogat, după numărul de roluri de operă și prin numărul de compozitori reprezentați, a interpretat-o pe Carmen în  opera cu aceiași nume,

Învățământul în limba română în cadrul Liceului din Vârșeț Clădirea veche a liceului, azi Centrul Școlar Nikola Tesla Instituția de învățământ sau școala a fost, este și va fi mereu acel mediu social în care crește, se dezvoltă, se educă și se instruiește omul-copilul-elevul. Pentru a atinge nivelul corespunzător de educație și instruire omul-copilul are nevoie de multă învățătură, de multă atenție din partea școlii și a cadrului didactic, de multă autonomie și de relații socio-umane necesare comunicării pentru o dezvoltare personală.  În acest articol vă aducem la cunoştinţă învăţământul secundar în limba română la Vârşeţ (Provincia Autonomă Voivodina – Republica Serbia). Care în ultimele opt decenii (împreună cu Şcoala Normală) reprezintă cel mai important focar în procesul de formare a intelectualităţii române autohtone din Banatul sârbesc, îşi are începuturile sale în Şcoala Gramaticală, înfiinţată de comuna vârşeţeană în anul 1790. Procesul de învăţământ se desfăşura în l

Milena Reković din Panciova, studentă la Școala de Studii Înalte pentru Educatori Mihailo Palov din Vârșeț,  iar în momentul de față este în ultimul an la masterat.  A participat la programul Erasmus plus, până acum de trei ori. Prima dată a participat la această mobilitate la Arad în România, unde a urmărit cursurile în semestrul de iarnă, însă cu această ocazie nu a ajuns chiar atâta de mult în contact cu limba română pentru că profesorii și colegii de la universitate vorbesc perfect limba engleză, dar a ascultat cursurile din istoria României și astfel a început să înveţe ceva mai mult despre această țară, România, de care este fascinată. Mai târziu s-a anunțat încă o dată pentru același program, și de data aceasta a mers la Sibiu, unde situația era ceva mai diferită decât prima dată, având o barieră lingvistică în comunicarea cu mediul, începând cu colegii, profesorii și până la cetățenii Sibiului, astfel că a adus hotărârea, la proprie inițiativă, și a început să se interese

Promitem pace pentru sufletele voastre de oraș, aducem localitățile de care ne-am îndepărtat și ascultăm înțelepciunea lor care să ne călăuzească în viața noastră aglomerată.   Astăzi vă vom aduce la cunoştinţă lucrurile de bază ale localităţii Seleuş din comuna Alibunar. Cea mai  veche menţionare a localităţii este din anul 1346, când se aminteşte localitatea Szöllös. Pentru a doua oară, Seleuşul este amintit în anul 1399, sub numele de Zeules, ca proprietatea unui oarecare Domocos Pogán. Ultima atestare medievală este din 1456, când localitatea, denumită din nou Szöllös, aparţinea comitatului Keve (Cuvin).  Însemnătatea localităţii Seleuş este din perioada stăpânirii otomane, atunci Seleuşul este amintit în Catastiful din Ipek, în 1660 şi 1666. Era o localitate însemnată, având în vedere numărul mare de săteni care au dat donaţii călugărilor sârbi. La începutul secoului al XVIII-lea, satul a fost părăsit, fiind pe harta lui Mercy consemnat ca praediu. Repopularea Seleuşului a a

Bisericile Ortodoxe în Banatul Sârbesc sunt  Biserici cu genealogie şi caracterele lor consacrate de o tradiţie specifică. În acest sens se poate spune că „românitatea” din Voivodina este contextul creştinismului de aici, un context transfigurat și modelat de credință. Cu alte cuvinte, românismul este un răspuns istoric la evanghelizare şi nu un program al acesteia. Primul document care atestă existenţa unei biserici la Seleuş este din anul 1776, în care se constată că această biserică era construită din pământ bătut, neterminată şi acoperită doar parţial. Hramul acestei biserici era Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta a fost construită pe cheltuiala cetăţeanului Petru Iancu Baba şi a comunei. Primul registru al botezaţilor începe cu anul 1779, păstrat în Arhiva Comunităţii locale din Seleuş.  Perioada anilor 1804-1809  reprezintă pentru seleuşeni anii  în care este conştientizată construirea unei noi noi biserici. Astfel, viaţa religioasă de la Seleuş capătă o altă dimensiune,

Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea reprezintă perioada marilor realizări și progrese pe plan social-economic și cultural ale românilor din Banat.  Luceafărul din Vârșeț, În ceea ce privește istoria economică a acestei etnii, în primul rând subliniem importanța institutelor de credit și economie, care aveau sarcina de a apăra interesele economice ale țăranilor, intelectualilor și întreprinzătorilor români. De la apariția primei bănci românești din Monarhie (Albina din Sibiu, la 1871) și până în anul 1888, după o perioadă de 15 ani de stagnare (până la 1885), au fost înființate în total 17 bănci românești, în principalele centre urbane din zonele locuite de românii din Monarhia Austro-Ungară, pentru ca, în perioada următoare, numărul lor să crească comsiderabil, ajungând în preajma Primului Război Mondial până la 168 de instituții de credit cu capital românesc . În ciuda acestei creșteri evidente a sistemului bancar românesc din Mo

Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia vă invită să participați la Concursul: „Mărțișorul – simbol al primăverii!” Creațiile artistice (mărţişoare, felicitări, pictură, grafică - desen, colaj, împletituri) vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere. Depunerea lucrărilor se face până pe data de 25 februarie 2020, la adresa: str. Vaska Pope, nr. 16, cod poștal: 26300, Vârșeț. Vom premia cea mai originală lucrare și cea mai activă școală. Decernarea premiilor va avea loc pe data de 1 Martie, la Petrovasâla, în cadrul Festivalului Mărțișorului și al obiceiurilor din străbuni. Vă așteptăm cu drag! Text preluat de pe:  https://www.decenei.com/

Ilie Baba: Învățământul elementar în limba română la Satu Nou (1772-2017). Contribuții. Satu Nou, 2020. Cu ocazia apariției unui nou volum, care vine să completeze imaginea învățământului în limba română în Banatul sârbesc, am realizat un interviu cu domnul Ilie Baba, autorul acestei lucrări, intitulată Învățământul elementar în limba română la Satu Nou (1772-2017). Contribuții , în editura Bisericii Ortodoxe Române din această localitate. Prefaţa cărţii După ce, în urmă cu doi ani, a văzut lumina tiparului volumul bilingv Satu Nou – oameni şi fapte , semnat împreună cu Milena Jovišić, iată că publicistul Ilie Baba apare în faţa publicului cititor cu încă un titlu, de data aceasta ca autor unic: Învăţământul în limba română la Satu Nou în perioada anilor 1772-2017 . De fapt, ţăranul-cărturar Ilie Baba şi-a dedicat întregul său timp liber cercetării trecutului localităţii Satu Nou (Banatsko Novo Selo), în special comunităţii etnice româneşti din această localitate prosperă d