Treceți la conținutul principal

Însemnătatea localităţii Seleuş

Promitem pace pentru sufletele voastre de oraș, aducem localitățile de care ne-am îndepărtat și ascultăm înțelepciunea lor care să ne călăuzească în viața noastră aglomerată.


 Astăzi vă vom aduce la cunoştinţă lucrurile de bază ale localităţii Seleuş din comuna Alibunar. Cea mai  veche menţionare a localităţii este din anul 1346, când se aminteşte localitatea Szöllös. Pentru a doua oară, Seleuşul este amintit în anul 1399, sub numele de Zeules, ca proprietatea unui oarecare Domocos Pogán. Ultima atestare medievală este din 1456, când localitatea, denumită din nou Szöllös, aparţinea comitatului Keve (Cuvin). 
Însemnătatea localităţii Seleuş este din perioada stăpânirii otomane, atunci Seleuşul este amintit în Catastiful din Ipek, în 1660 şi 1666. Era o localitate însemnată, având în vedere numărul mare de săteni care au dat donaţii călugărilor sârbi. La începutul secoului al XVIII-lea, satul a fost părăsit, fiind pe harta lui Mercy consemnat ca praediu. Repopularea Seleuşului a avut loc în 1746, prin colonizarea românilor din Gherman, Doclin, Jamu Mare, Clopodia, Gătaia, Surduc, Şoşdea, Ghertiniş şi din unele localităţi din Oltenia. În 1768-1774, au mai fost colinizaţi şi români din valea Mureşului. În 1774 Seleuşul a fost încadrat în Graniţa Militară, mai întâi în Regimentul Iliro-Bănăţean, iar din 1776 în Regimentul Germano-Bănăţean. Mai târziu, în 1845, a trecut în cadrul Regimentului Sârbo-Bănăţean, devenind în 1849 şi sediul unei companii, în care au mai fost încadrate şi localităţile Ilangea şi Padina. 


Demilitarizarea localităţii a avut loc în 1872-73, când a intrat în comitatul Torontal. În momentele destrămării Austro-Ungariei, au loc frământări sociale care au evaluat şi în acte de violenţă. După formarea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor au fost colonizate familii de sârbi, prin care a fost înfiinţată Colonia. Cu toate aceste frământări sociale, românii din localitatea Seleuş îşi păstrează neclintită onestitatea faţă de tradiţii şi obiceiuri, care le-au dobândit de la strămoşii lor.
Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...
"De fiecare dată când pășesc pe scenă am emoții dar cred că acesta este un lucru pozitiv. Un om fără emoții nu poate să ajungă la sufletul ascultătorului. Muzica în sine, este plină de emoție". Pentru început vă rog să vă prezentaţi, să ne spuneţi  despre dumneavoastră, unde lucraţi, cu ce vă ocupaţi? Numele meu este Lavinius Nikolajevic și sunt muzician. Chiar dacă pare o descriere simplă, această caracterizare succintă însumează o viață dedicată fenomenului muzical din care cu bucurie fac parte. În momentul de față sunt cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Disciplina de Instrumente tradiționale de suflat din lemn.  Domnule Lavinius, ştim că sunteţi preocupat de muzică. Vă rugăm să ne spuneţi, când aţi îndrăgit muzica ? Pasiunea și aplecarea față de muzică a fost dezvoltată de către bunicul meu Gheorghe Nikolajevic, alături de care am învățat primele note muzicale și primele melodii în perioada copilăriei. Buni...