Treceți la conținutul principal

Însemnătatea localităţii Seleuş

Promitem pace pentru sufletele voastre de oraș, aducem localitățile de care ne-am îndepărtat și ascultăm înțelepciunea lor care să ne călăuzească în viața noastră aglomerată.


 Astăzi vă vom aduce la cunoştinţă lucrurile de bază ale localităţii Seleuş din comuna Alibunar. Cea mai  veche menţionare a localităţii este din anul 1346, când se aminteşte localitatea Szöllös. Pentru a doua oară, Seleuşul este amintit în anul 1399, sub numele de Zeules, ca proprietatea unui oarecare Domocos Pogán. Ultima atestare medievală este din 1456, când localitatea, denumită din nou Szöllös, aparţinea comitatului Keve (Cuvin). 
Însemnătatea localităţii Seleuş este din perioada stăpânirii otomane, atunci Seleuşul este amintit în Catastiful din Ipek, în 1660 şi 1666. Era o localitate însemnată, având în vedere numărul mare de săteni care au dat donaţii călugărilor sârbi. La începutul secoului al XVIII-lea, satul a fost părăsit, fiind pe harta lui Mercy consemnat ca praediu. Repopularea Seleuşului a avut loc în 1746, prin colonizarea românilor din Gherman, Doclin, Jamu Mare, Clopodia, Gătaia, Surduc, Şoşdea, Ghertiniş şi din unele localităţi din Oltenia. În 1768-1774, au mai fost colinizaţi şi români din valea Mureşului. În 1774 Seleuşul a fost încadrat în Graniţa Militară, mai întâi în Regimentul Iliro-Bănăţean, iar din 1776 în Regimentul Germano-Bănăţean. Mai târziu, în 1845, a trecut în cadrul Regimentului Sârbo-Bănăţean, devenind în 1849 şi sediul unei companii, în care au mai fost încadrate şi localităţile Ilangea şi Padina. 


Demilitarizarea localităţii a avut loc în 1872-73, când a intrat în comitatul Torontal. În momentele destrămării Austro-Ungariei, au loc frământări sociale care au evaluat şi în acte de violenţă. După formarea Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor au fost colonizate familii de sârbi, prin care a fost înfiinţată Colonia. Cu toate aceste frământări sociale, românii din localitatea Seleuş îşi păstrează neclintită onestitatea faţă de tradiţii şi obiceiuri, care le-au dobândit de la strămoşii lor.
Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe