Satele au fost și sunt baza pentru marile orașe, pentru o țară, având în vedere munca țăranilor de la sate și preocupărilor acestora. Am cutreierat câteva localități din Banatul sârbesc. Am vrut să înțelegem de ce oamenii părăsesc satele și să documentăm cum acestea dispar din memorie și încet de pe hartă. Nu am documentat doar localitățile cu puțini rezidenți. Ne-au trezit interesul satele care cândva erau pline de oameni cu gospodării frumoase. Astăzi a rămas doar numele din ele, multe case părăsite şi tot mai puțini locuitori. Când sute sau mii de localnici își părăsesc satul de baștină, începe numărătoarea inversă.
Doar câteva zeci de familii sau bătrâni singuratici continuă să-și ducă traiul acolo, în Srediștea Mică, cei tineri plecând, rând pe rând, după ce instituțiile și întreprinderile care asigurau lumea cu locuri de muncă și condiții elementare au fost închise sau sunt falimentare.
Localitatea a luat naştere, pe domeniul unei mânăstiri care, după părerea lui N.T.Velia, a avut o vechime mai mare de 600 de ani. Printre altele, mânăstirea se aminteşte şi în Catastiful din Ipek (1666), şi împreună cu ea, ieromonahul Gavril. Localitatea propriu-zisă, pe de altă parte, se aminteşte pentru prima dată în 1597, sub numele de Kis Zdretiste. În Descrierea Eparhiei de Vârşeţ-Sebeş se aminteşte cu 24 de case. Era o aşezare locuită, care a continuat să existe pe domeniul mânăstirii şi în perioada stăpânirii habsburgice. În anul 1751 se găseau la mânăstire doi călugări şi egumenul Isaia, iar în sat trăiau zece familii de români, care aveau obligaţia să lucreze o zi în an pentru mânăstire. În 1774, mânăstirea a fost desfiinţată, iar domeniul ei dat mânăstirii din Mesici. Ca dovadă a legăturilor acestui sat cu fosta mânăstire este păstrarea denumirii de Pârneaora, folosită şi azi de populaţia din zonă. În 1839, satul a fost cumpărat de Golub Lazarević.
Îndeleticirea principală a sătenilor a fost agricultura şi, pe lângă ea, viticultura. În anul 1884 au fost 388 de jugăre de podgorii, ceea ce reprezenta aproape jumătate din întregul hotar al satului. Filoxera a nimicit însă întreaga această suprafaţă. Câteva decenii mai târziu, în 1929, podgoriile au fost refăcute, pe o suprafaţă de 99 de jugăre.
Cel mai probabil liniștea sătenilor vine din simplitatea locului, dar liniștea nu e totuna cu pacea, pe care aceștia o simt datorită vieții duhovnicești.
Biserica actuală a fost ridicată în anul 1878 , pe temeliile fostei biserici a mânăstirii, având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Începând cu anul 1933, de Ziua Crucii (14 septembrie) se organizează pelerinaj la biserica din Srediştea Mică, la care participă un număr însemnat de enoriaşi, preoţi, coruri bisericeşti, veniţi din mai toate localităţile româneşti din Banatul Sârbesc.
Informaţiile au fost preluate din cartea: Românii din Voivodina, Editura ICRV, Zrenianin, 2009, autor, prof.dr.Mircea Măran
Adriana Petroi
Comentarii
Trimiteți un comentariu