Bisericile Ortodoxe în Banatul Sârbesc sunt Biserici cu genealogie şi caracterele lor consacrate de o tradiţie specifică.
În acest sens se poate spune că „românitatea” din Voivodina este contextul creştinismului de aici, un context transfigurat și modelat de credință. Cu alte cuvinte, românismul este un răspuns istoric la evanghelizare şi nu un program al acesteia.
Primul document care atestă existenţa unei biserici la Seleuş este din anul 1776, în care se constată că această biserică era construită din pământ bătut, neterminată şi acoperită doar parţial. Hramul acestei biserici era Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta a fost construită pe cheltuiala cetăţeanului Petru Iancu Baba şi a comunei. Primul registru al botezaţilor începe cu anul 1779, păstrat în Arhiva Comunităţii locale din Seleuş.
Perioada anilor 1804-1809 reprezintă pentru seleuşeni anii în care este conştientizată construirea unei noi noi biserici. Astfel, viaţa religioasă de la Seleuş capătă o altă dimensiune, seleuşenii reuşind, prin mijloace proprii, să construiască o biserică nouă, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, care este şi azi lăcaşul sfânt al enoriaşilor din această localitate. Iconostasul acestei biserici a fost pictat în perioada anilor 1869-1872 de cunoscutul artist bănăţean, pictorul academic Nicolae Popescu.
La iniţiativa preotului Gheorghe Şdicu, începând cu anul 1936, se organizează la 29 august, în ziua Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul, pelerinajul credincioşilor la izvorul tămăduitor găsit în apropierea satului, cu participarea numeroşilor pelerini, atât din Seleuş, cât şi din alte localităţi.
Preoţii: În Seleuşul vechi, din secolul al XVII-lea, se amintesc în Catastiful din Ipek preoţii Trifu (1660), Sava şi Damian, cât şi ieromonahul Ierotei (1666). Şirul de preoţi în Seleuşul actual îl începe Iosif Popovici, paroh în perioada anilor 1779-1815, pe timpul căruia a fost construită biserica. Numele preoţilor care au precedat acestuia nu ne sunt cunoscute. Trebuie specificat faptul că la Seleuş erau două parohii ortodoxe române, prin urmare şi doi parohi. În total, lista preoţilor din Seleuş, începută cu Iosif Popovici, cuprinde 18 nume, dintre care merite deosebite pentru propăşirea parohiei o au în special Nicolae Otonoga (preot între anii 1839-1892), Ştefan Popa (1886-1927), Coriolan Suciu (1918-1951), Gheorghe Şdicu (1907-1958). După moartea lui Coriolan Suciu, Seleuşul rămâne cu un singur preot, cele două parohii unindu-se într-una singură.
Suntem singurul popor latin şi ortodox într-o mare slavă. Latinitatea noastră s-a legat de Ortodoxie şi invers, căci prin latinitatea noastră am valorizat tezaurul lingvistic, cultural, fiinţial, ca urmaşi ai Romei. Prin Ortodoxia noastră am învăţat să contemplăm, să ne deschidem sufletul spre bine, adevăr şi frumos, ca repere profunde ale creştinismului răsăritean.
Adriana Petroi
În acest sens se poate spune că „românitatea” din Voivodina este contextul creştinismului de aici, un context transfigurat și modelat de credință. Cu alte cuvinte, românismul este un răspuns istoric la evanghelizare şi nu un program al acesteia.
Primul document care atestă existenţa unei biserici la Seleuş este din anul 1776, în care se constată că această biserică era construită din pământ bătut, neterminată şi acoperită doar parţial. Hramul acestei biserici era Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta a fost construită pe cheltuiala cetăţeanului Petru Iancu Baba şi a comunei. Primul registru al botezaţilor începe cu anul 1779, păstrat în Arhiva Comunităţii locale din Seleuş.
Perioada anilor 1804-1809 reprezintă pentru seleuşeni anii în care este conştientizată construirea unei noi noi biserici. Astfel, viaţa religioasă de la Seleuş capătă o altă dimensiune, seleuşenii reuşind, prin mijloace proprii, să construiască o biserică nouă, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, care este şi azi lăcaşul sfânt al enoriaşilor din această localitate. Iconostasul acestei biserici a fost pictat în perioada anilor 1869-1872 de cunoscutul artist bănăţean, pictorul academic Nicolae Popescu.
La iniţiativa preotului Gheorghe Şdicu, începând cu anul 1936, se organizează la 29 august, în ziua Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul, pelerinajul credincioşilor la izvorul tămăduitor găsit în apropierea satului, cu participarea numeroşilor pelerini, atât din Seleuş, cât şi din alte localităţi.
Preoţii: În Seleuşul vechi, din secolul al XVII-lea, se amintesc în Catastiful din Ipek preoţii Trifu (1660), Sava şi Damian, cât şi ieromonahul Ierotei (1666). Şirul de preoţi în Seleuşul actual îl începe Iosif Popovici, paroh în perioada anilor 1779-1815, pe timpul căruia a fost construită biserica. Numele preoţilor care au precedat acestuia nu ne sunt cunoscute. Trebuie specificat faptul că la Seleuş erau două parohii ortodoxe române, prin urmare şi doi parohi. În total, lista preoţilor din Seleuş, începută cu Iosif Popovici, cuprinde 18 nume, dintre care merite deosebite pentru propăşirea parohiei o au în special Nicolae Otonoga (preot între anii 1839-1892), Ştefan Popa (1886-1927), Coriolan Suciu (1918-1951), Gheorghe Şdicu (1907-1958). După moartea lui Coriolan Suciu, Seleuşul rămâne cu un singur preot, cele două parohii unindu-se într-una singură.
Suntem singurul popor latin şi ortodox într-o mare slavă. Latinitatea noastră s-a legat de Ortodoxie şi invers, căci prin latinitatea noastră am valorizat tezaurul lingvistic, cultural, fiinţial, ca urmaşi ai Romei. Prin Ortodoxia noastră am învăţat să contemplăm, să ne deschidem sufletul spre bine, adevăr şi frumos, ca repere profunde ale creştinismului răsăritean.
Adriana Petroi
Comentarii
Trimiteți un comentariu