Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit aliații săi printre care și blachii (adică valahii), bulgarii și cumanii, afirmă Anonymus. Deci, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromâne pe acest spațiu încă în primele decenii ale secolului al X-lea, având în vedere că bătălia de la Vadul Nisipurilor, respectiv Vadum Arenarum, undeva pe râul Timiș, cum este specificat în cronică, în care s-au ciocnit ostașii lui Glad cu maghiarii, a avut loc prin anul 934, când aliații au fost înfrânți categoric de oștirile maghiare invadatoare. Ducele Glad a fost nevoit să se supună cuceritorilor, iar spațiul bănățean va fi încadrat în statul medieval maghiar.  În ceea ce privește evul mediu târziu, putem să afirmăm că în timpul marii năvăliri a mongolilor din anii 1241-1242 aproape toate localitățile au fost devastate și distruse, iar populația ucisă sau transformată în sclavi, sau că s-a retras din această zonă, astfel că întregul ținut a rămas aproape complet depopulat. Abia în a doua jumătate a secolului al XIII-lea regele maghiar Bela al IV-lea (1235-1270) va începe cu colonizările ținuturilor pustii, ceea ce va duce treptat la reînființarea numeroaselor localități.  Dunărea, Stara Palanka În ținuturile bănățene care azi aparțin României, în decursul secolului al XIV-lea și al XV-lea au fost înființate așa-numitele districte valahe, printre care se găsea și districtul Haram (azi Stara Palanka), care cupridea și teritoriile din jurul actualului Vârșeț și Biserica Albă, din Banatul sârbesc. Anume, în primele decenii ale secolului al XIV-lea a avut loc o intensă colonizare a românilor pe acest spațiu, pe care au fost înființate districtele valahice . Istoriografia românească susține teza că românii locuiau pe acest spațiu și în perioadele precedente, fiind populația autohtonă a Banatului și că aceste districte au reprezentat expresia autonomiei etnice și teritoriale românești, încadrate în sistemul politic și militar al Ungariei medievale, având ca instituții reprezentative pe cneji și adunările nobilimii.  Localitățile românești au fost grupate în jurul cetăților, găsindu-se atât pe teritoriul domeniilor regale, cât și pe cele ale nobilimii .  Еste cert faptul că în această zonă putem vorbi despre o prezență a populației românești încă din secolul al XIII-lea  și din prima jumătate a secolului al XIV-lea, probabil și din perioadele precedente, în primul rând în satele care aparțineau acestui district. Există mărturii despre prezența românilor în slujba cetății Vârșețului în decursul secolului al XIV-lea , problema principală reprezentând-o faptul că identificarea cetățenilor de etnie română câteodată întâmpină dificultăți din cauza numelor slave pe care unii dintre ei le purtau.  Din anul 1391 s- păstrat o scrisoare a lui Nicolae Pereny în legătură cu eliberarea din închisoare a unui oarecare Bogdan Valahul, capturat de funcționarii de stat din Vârșeț . Să mai amintim doar faptul că în evul mediu Vârșețul purta denumirea de Ér(d)somlyó. Nu știm cine a fost tânărul Johannes de Gerabencz, respectiv Ioan din Grebenaț, care se amintește ca student la universitatea din Viena în anul 1390 , dar este cert faptul că acest tânăr este o dovadă a prezenței unei elite sociale în localitățile districtului valahic al Haramului, indiferent cărei etnii aparținea. Foarte probabil că există o legătură de rudenie între acest student și un alt Ioan din Grebenaț, reprezentantul regal care a fost prezent la evenimentul de predare a Vârșețului lui Nicolae Pereny, ban de Severin, de către regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, tot în anul 1390 . Grebenațul medieval (Grebenczh,Gerebuncs) se găsea la 12 km depărtare de Haram, sediul districtului valahic și avea cetate care a reprezenat o parte componentă a sistemului de apărare a graniței Ungariei medievale, controlând drumurile care mergeau de la Timișoara peste Vârșeț la Dunăre . Text: prof.dr. Mircea Măran Fotografii: Adriana Petroi RăspundeRedirecționează