Treceți la conținutul principal

Monografia localităţii Deliblata

Doamna Vera este autoarea monografiei localității Deliblata, intitulată Deliblata – pe urmele trecutului, scrisă în limba sârbă, din care reproducem un scurt fragment tradus în limba română, care se referă la colonizarea românilor în această localitate. 
Dansatorii români din Deliblata

Vera Meza s-a născut la 2 iulie 1943 la Deliblata, din tatăl Djura Petrovici și mama Bisenija, născută Nikolici. A absolvit școala elementară în locul de naștere în 1957, Școala Normală Ziva Jovanovic din Vârșeț, obținând gradul de profesor în anul 1977, la Academia Pedagogică din Vârșeț. A lucrat ca profesor timp de 36 de ani la Școala elementară Paja Marganović din Deliblata, unde s-a pensionat în 1998. A fost căsătorită cu Viorel Meza, magistru în agricultură, care și-a dat contribuția sa la alcăuitea acestei monografii prin traducerea documentelor din limba română în limba sârbă.

Corul român din Deliblata condus de învățătorul George Bujigan, în anul 1904

Colonizarea românilor
Românii s-au stabilit la Deliblata începând cu anul 1765 din zonele Sighișoara și Alba Iulia, iar în 1771 și din împrejurimile Orșovei, Goruiei, Giurgiului și Rachitovei. De aici numele familiilor care s-au purtat după locul de reședință: Rachitovan, Goruian, Gurian, Jurjovan și, din Jebel - Jebelean. Dr. Gligor Popi amintește faptul că în jurul anului 1800 românii din Șoșdea, Ilidia, Răcăjdia, Iam și Năidaș au emigrat în Deliblata. Se consideră că românii se deplasează în sud-vestul Banatului în două faze. Primul grup s-a stabilit în anii 1765-1768, în iar al doilea a venit la începutul secolului al XIX-lea, când s-au stabilit la Vladimirovaț (Petrovasâla), Uzdin, Kozjak, Samoș, Deliblata și Maramorac. Uzdinul și Petrovasâla sunt colonizate cu românii din Jamul Mare și Clopodia iar cei din Deliblata din vecinătatea Oraviței. Românii din Deliblata și Maramorac sunt, potrivit unei surse, Mocani, nume dat păstorilor ardeleni.
Fanfara din Deliblata

Motivele de emigrare sunt economice. Românii părăsesc așezările subcarpatice și încearcă cu turmele lor să pătrundă în pășunile bogate ale Banatului. Sosirea românilor în Deliblata poate fi urmărită printr-o analiză a Protocolului botezaților din Deliblata, care cuprinde perioada din 1779 până în 1783, când au fost create matriculele bisericești în care se menționează cele mai vechi familii românești: Filip Ardelean, Nicolae Butoarcă, Lazăr Jebelean, Pavel Bălan, Nicolae Miuța, Iancu Lăpădat, Petru Șorgean, Samuilă Remeneac, Martin Truia, Costa Fira, Pavel Goruian și familiile Gogoașă, Guțu, Opra, Fira și Giurgiovan. În Conscripția Parohială a Deliblății, care cuprinde perioada din 1813 până în 1819, de la numărul 75 au fost înscrise următoarele familii românești: Chirilă Truia (născut în 1743), Mateu Jurjovan (1750), Ilie Jurjovan (1753), Pavel Lăpădat (1754), Marcu Butoarcă (1756), Străin Ardelean (1756) și Lazăr Guțu (1856 , Străin și George Guțu (1759), Simeon Dragomir (1759), Păun Jurjuvan (1760), Ioan Roxa (1762), Petru Trailov (1764), Jivan Jeravliev (1766), Lazăr Cornea (1768), Adam Rachitovan (1770), George Augustin (1770), Lazăr Bălan (1771), Pavel Domoșlean (1772), Toma Simeon (1773), paroh Andrei Ivacicovici (1773), Pavel Adamov (1780), Pavel Rotar (1780), Lazăr și Todor Guțu (1782), Mateu Gherga (1782), Jivan Trailov (1785), Paul Terziu (1788), George Lupșa (1786), George Ciochin (1783), Dimitrie Lupșici (1792), Ilie Duda (1792) și Ioachim Miuța (1797). Conscripția are peste 200 de ani și este în stare proastă. Fișele lipsesc până la numărul 79, unele coli sunt sfâșiate, iar lista se încheie cu numărul 340, astfel încât datele sunt incomplete. Nu este înregistrat unde s-au născut persoanele, doar anul nașterii și morții. Nici măcar nu există o evidență a preotului care a purtat evidența. Multe familii aveau mai mult de 20 de membri. Conform acestei conscripții, familia lui Păun Jurjovan, înregistrată sub nr.129, are următorii membri: Păun Jurjovan (1760), urmat de Lazăr (1771), Todor (1774), Tadeu (1784), Mateu (1798), Dimitrie (1799). Nicolae (1797), Aura (1802), Mateu (1805), Vasile (1811), George (1813), Andrei (1817), Smilca (1752), Ana (1777), Sara (1792), Maria (1801), Maria (1796), Ana (1792), Ana (1812), Sofia (1816), George (1819), Maria (1801), Hristina (1821), Elisa (1820), Eugeniu (1818), Andrei (1824), Vasile (1826), Nicolae (1813), Stefan (1827), Marta (1827), Elizabeta (1804), Jivca (1834), Jivota (1834), Ioachim (1836), Maria (1836) și Atanasiu (1838).

Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...
Un comentariu
Citiți mai multe
Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...
Un comentariu
Citiți mai multe