Treceți la conținutul principal

Monografia localităţii Deliblata

Doamna Vera este autoarea monografiei localității Deliblata, intitulată Deliblata – pe urmele trecutului, scrisă în limba sârbă, din care reproducem un scurt fragment tradus în limba română, care se referă la colonizarea românilor în această localitate. 
Dansatorii români din Deliblata

Vera Meza s-a născut la 2 iulie 1943 la Deliblata, din tatăl Djura Petrovici și mama Bisenija, născută Nikolici. A absolvit școala elementară în locul de naștere în 1957, Școala Normală Ziva Jovanovic din Vârșeț, obținând gradul de profesor în anul 1977, la Academia Pedagogică din Vârșeț. A lucrat ca profesor timp de 36 de ani la Școala elementară Paja Marganović din Deliblata, unde s-a pensionat în 1998. A fost căsătorită cu Viorel Meza, magistru în agricultură, care și-a dat contribuția sa la alcăuitea acestei monografii prin traducerea documentelor din limba română în limba sârbă.

Corul român din Deliblata condus de învățătorul George Bujigan, în anul 1904

Colonizarea românilor
Românii s-au stabilit la Deliblata începând cu anul 1765 din zonele Sighișoara și Alba Iulia, iar în 1771 și din împrejurimile Orșovei, Goruiei, Giurgiului și Rachitovei. De aici numele familiilor care s-au purtat după locul de reședință: Rachitovan, Goruian, Gurian, Jurjovan și, din Jebel - Jebelean. Dr. Gligor Popi amintește faptul că în jurul anului 1800 românii din Șoșdea, Ilidia, Răcăjdia, Iam și Năidaș au emigrat în Deliblata. Se consideră că românii se deplasează în sud-vestul Banatului în două faze. Primul grup s-a stabilit în anii 1765-1768, în iar al doilea a venit la începutul secolului al XIX-lea, când s-au stabilit la Vladimirovaț (Petrovasâla), Uzdin, Kozjak, Samoș, Deliblata și Maramorac. Uzdinul și Petrovasâla sunt colonizate cu românii din Jamul Mare și Clopodia iar cei din Deliblata din vecinătatea Oraviței. Românii din Deliblata și Maramorac sunt, potrivit unei surse, Mocani, nume dat păstorilor ardeleni.
Fanfara din Deliblata

Motivele de emigrare sunt economice. Românii părăsesc așezările subcarpatice și încearcă cu turmele lor să pătrundă în pășunile bogate ale Banatului. Sosirea românilor în Deliblata poate fi urmărită printr-o analiză a Protocolului botezaților din Deliblata, care cuprinde perioada din 1779 până în 1783, când au fost create matriculele bisericești în care se menționează cele mai vechi familii românești: Filip Ardelean, Nicolae Butoarcă, Lazăr Jebelean, Pavel Bălan, Nicolae Miuța, Iancu Lăpădat, Petru Șorgean, Samuilă Remeneac, Martin Truia, Costa Fira, Pavel Goruian și familiile Gogoașă, Guțu, Opra, Fira și Giurgiovan. În Conscripția Parohială a Deliblății, care cuprinde perioada din 1813 până în 1819, de la numărul 75 au fost înscrise următoarele familii românești: Chirilă Truia (născut în 1743), Mateu Jurjovan (1750), Ilie Jurjovan (1753), Pavel Lăpădat (1754), Marcu Butoarcă (1756), Străin Ardelean (1756) și Lazăr Guțu (1856 , Străin și George Guțu (1759), Simeon Dragomir (1759), Păun Jurjuvan (1760), Ioan Roxa (1762), Petru Trailov (1764), Jivan Jeravliev (1766), Lazăr Cornea (1768), Adam Rachitovan (1770), George Augustin (1770), Lazăr Bălan (1771), Pavel Domoșlean (1772), Toma Simeon (1773), paroh Andrei Ivacicovici (1773), Pavel Adamov (1780), Pavel Rotar (1780), Lazăr și Todor Guțu (1782), Mateu Gherga (1782), Jivan Trailov (1785), Paul Terziu (1788), George Lupșa (1786), George Ciochin (1783), Dimitrie Lupșici (1792), Ilie Duda (1792) și Ioachim Miuța (1797). Conscripția are peste 200 de ani și este în stare proastă. Fișele lipsesc până la numărul 79, unele coli sunt sfâșiate, iar lista se încheie cu numărul 340, astfel încât datele sunt incomplete. Nu este înregistrat unde s-au născut persoanele, doar anul nașterii și morții. Nici măcar nu există o evidență a preotului care a purtat evidența. Multe familii aveau mai mult de 20 de membri. Conform acestei conscripții, familia lui Păun Jurjovan, înregistrată sub nr.129, are următorii membri: Păun Jurjovan (1760), urmat de Lazăr (1771), Todor (1774), Tadeu (1784), Mateu (1798), Dimitrie (1799). Nicolae (1797), Aura (1802), Mateu (1805), Vasile (1811), George (1813), Andrei (1817), Smilca (1752), Ana (1777), Sara (1792), Maria (1801), Maria (1796), Ana (1792), Ana (1812), Sofia (1816), George (1819), Maria (1801), Hristina (1821), Elisa (1820), Eugeniu (1818), Andrei (1824), Vasile (1826), Nicolae (1813), Stefan (1827), Marta (1827), Elizabeta (1804), Jivca (1834), Jivota (1834), Ioachim (1836), Maria (1836) și Atanasiu (1838).

Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe