Băncile românești din Banatul sârbesc: ascensiune și declin

Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea reprezintă perioada marilor realizări și progrese pe plan social-economic și cultural ale românilor din Banat. 

Luceafărul din Vârșeț,

În ceea ce privește istoria economică a acestei etnii, în primul rând subliniem importanța institutelor de credit și economie, care aveau sarcina de a apăra interesele economice ale țăranilor, intelectualilor și întreprinzătorilor români. De la apariția primei bănci românești din Monarhie (Albina din Sibiu, la 1871) și până în anul 1888, după o perioadă de 15 ani de stagnare (până la 1885), au fost înființate în total 17 bănci românești, în principalele centre urbane din zonele locuite de românii din Monarhia Austro-Ungară, pentru ca, în perioada următoare, numărul lor să crească comsiderabil, ajungând în preajma Primului Război Mondial până la 168 de instituții de credit cu capital românesc . În ciuda acestei creșteri evidente a sistemului bancar românesc din Monarhie, numărul băncilor românești era foarte mic comparativ cu numărul total de instituții financiare din Ungaria, formând, în anul 1905, doar 4%, ceea ce este foarte puțin comparativ cu numărul băncilor altor popoare conlocuitoare, în special cu cele germane și maghiare . Când este vorba despre teritoriul actualului Banat sârbesc, aceste bănci au fost înființate în doar câteva localități cu populație românească, mai concret doar în localitățile cu o situație economică prosperă. La începutul secolului al XX-lea, toată băncile românești de pe întreg spațiul Ardealului și Banatului au fost încadrate în asociația instituțiilor financiare românești din Austro-Ungaria „Solidaritatea”, cu sediul la Sibiu, constituită la 16 iulie 1907. Obiectivul principal al ”Solidarității” era „promovarea prosperării solide a băncilor române”. Organul oficial al acestei asociații era Revista economică din Sibiu, redactată de Constantin Pop, iar începând cu anul 1900, în fiecare an s-a editat și Anuarul băncilor române . Sistemul bancar, pe baza căruia funcționau toate instituțiile financiare din Monarhia dualistă, a fost organizat pe baza Legii comerciale din anul 1875, prin care fiecare comitet de inițiativă care dorea înființarea unei astfel de instituții trebuia să aducă statutele, care trebuiau aprobate de adunarea generală de constituire, și apoi și de tribunalul județean . Băncile românești au avut ca model statutul Albinei din Sibiu, cu modificările impuse de situația specifică a fiecărei bănci. 

Sentinela din Satu Nou

În anul 1913, în „Solidaritatea”erau încadrate în total 119 institute financiare, dintre care câteva și din actualul Banat sârbesc. Este vorba despre următoarele bănci românești, redate în cele ce urmează în ordinea puterii capitalului financiar de care dispuneau:

1. Luceafărul din Vârșeț, fondată în 1894, în 1913 dispunând de un capital social de 600.000 coroane împărțit în 6000 de acțiuni în valoare de 100 coroane fiecare. Directorul executiv al băncii în perioada dualismului era dr. Petru Zepeniag, avocat din Vârșeț

2. Sentinela din Satu Nou, fondată în 1895 având în 1913 un capital social de 520.000 de coroane. Directorul executiv al acestei bănci era Petru Stoica, învățător în pensie.

3. Steaua din Petrovasâla, fondată în 1897, cu un capital social de 160.00 de coroane în anul 1913 și avândul ca director executiv pe Ioanichie Neagoe, preot. 

4. Dunăreana din Cuvin, fondată în 1900, cu 80.000 coroane capital social (1913). Directorul executiv al acestei asociații era Vasile Bunda.

5. Concordia din Uzdin, fondată în anul 1893. În 1913 dispunea de un capital social de 78.000 de coroane. Directorul executiv al acestei bănci era preotul Onoriu Conopan. 

6. Agricola din Ecica, fondată în 1905. Capitalul social al acestei bănci în anul 1913 era de 70.000 de coroane, iar director executiv – preotul Valeriu Magdu. A fost desființată în anul 1925.

7. Panciovana din Panciova, fondată în 1906 cu un capital social de 50.000 de coroane. Directorul acestei bănci era dr. Petru Pența, avocat. În 1911 Panciovana s-a fuzionat cu banca Sentinela din Satu Nou, funcționând în continuare ca filială a acesteia. 

8. Bănățanul din Coștei, fondată în 1901 de 18 proprietari din această localitate, fără vreun rol mai însemnat în viața economică a românilor din Banatul sârbesc.

La începutul perioadei postbelice, în anul 1945, noile autorități comuniste iugoslave s-au grăbit să pună sub controlul lor activitatea institutelor de economii și credit, astfel că l-au numit pe Vasile Popa, viitorul poet (cunoscut mai târziu sub numele de Vasko Popa), de delegat responsabil pentru funcționarea băncilor românești din Iugoslavia . Acesta a fost membru al aparatului Agitprop și om de încredere al regimului comunist iugoslav . 

Epoca institutelor financiare românești a luat sfârșit în primii ani postbelici. Institutele financiare, ca exponenți economici ai identității naționale românești, înființate în perioada de ascensiune a relațiilor capitaliste din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au jucat un rol însemnat în viața satului românesc, în special până la Primul Război Mondial. Perioada interbelică deja a dus la o mică stagnare a băncilor românești găsite acum în cadrul regatului iugoslav. Crizele economice și-au spus cuvântul și au lăsat urme de neșters în gestionarea băncilor, asemănător și ocupația nazistă asupra Banatului în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca epoca postbelică să aducă conținuturi noi și deloc favorabile pentru gestionarea acestor bănci. Imediat după ce a preluat puterea, regimul comunist a început să ia măsuri pentru lichidarea tuturor băncilor care funcționau pe principiul societăților pe acțiuni, reușind într-un timp scurt să le dizolve pe toate. Astfel au dispărut definitiv, la începutul anului 1949, și ultimele rămășițe ale Luceafărului, Sentinelei, Stelei, Dunărenei și Concordiei, iar românii din Banatul sârbesc au intrat într-o nouă fază a dezvoltării lor economice și sociale, cea comunistă.
Text şi Fotografii: prof.dr. Mircea Măran