Treceți la conținutul principal

GRUIA LIUBA MURGU

Unul dintre cei mai apreciați tineri avocați cu post la Vârșeț a fost Gruia Liuba Murgu (1845-1877), originar din Măidan, ginerele lui Vincențiu Babeș, fiind căsătorit cu Alexandrina, fiica cunoscutului fruntaș național bănățean.
Gruia Liuba Murgu (1845-1877)

Confruntarea sa cu regimul maghiar a rezultat prin condamnarea tânărului avocat într-un proces de presă, în anul 1874, astfel că acesta a petrecut 15 luni în închisoarea de la Vaț. Presa în limba română din Monarhie a acordat acestui eveniment o atenție deosebită, amintind în contextul condamnării lui Liuba și procesul împotriva lui Bolianțu din Satu Nou și a lui Traian Popescu din Ofcea, pe care l-a apărat în proces chiar Gruia Liuba Murgu, cu două zile înaintea propriului proces. După ieșirea din închisoare, pe 15 august 1875, tânărul avocat își deschide cancelarie la Vârșeț, în strada Herrengasse nr. 946, în care își petrece ultimii doi ani ai vieții. Impresionat neplăcut de starea identitară nefavorabilă a populației românești din Vârșeț, încearcă să-i trezească, fără succes deosebit, pe românii din cartierul Ciucur-mala și din alte părți ale Vârșețului, găsiți deja într-o fază avansată de asimilare.
Organizează în sala hotelului „Regina Angliei” balul românilor din Vârșeț, împreună cu juristul Alexandru Stoicu, cu ocazia adunării generale a Reuniunii învățătorilor gr. ort. români din Dieceza Caransebeșului, care a avut loc pe 22 august/3 septembrie 1876. Se îmbolnăvește însă de tifos, fiind îngrijit medical de cumnatul său dr. Victor Babeș.
Totuși, boala l-a răpus și Gruia Liuba Murgu a decedat pe data de 9 octombrie 1877, fiind înmormântat în cripta cimitirului ortodox sârb din Vârșeț. Moartea sa a fost deplânsă de întreaga opinie publică românească din Monarhia dualistă, dovadă a popularității și respectului de care se bucura în timpul vieții avocatul vârșețean. 
Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...
"De fiecare dată când pășesc pe scenă am emoții dar cred că acesta este un lucru pozitiv. Un om fără emoții nu poate să ajungă la sufletul ascultătorului. Muzica în sine, este plină de emoție". Pentru început vă rog să vă prezentaţi, să ne spuneţi  despre dumneavoastră, unde lucraţi, cu ce vă ocupaţi? Numele meu este Lavinius Nikolajevic și sunt muzician. Chiar dacă pare o descriere simplă, această caracterizare succintă însumează o viață dedicată fenomenului muzical din care cu bucurie fac parte. În momentul de față sunt cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Disciplina de Instrumente tradiționale de suflat din lemn.  Domnule Lavinius, ştim că sunteţi preocupat de muzică. Vă rugăm să ne spuneţi, când aţi îndrăgit muzica ? Pasiunea și aplecarea față de muzică a fost dezvoltată de către bunicul meu Gheorghe Nikolajevic, alături de care am învățat primele note muzicale și primele melodii în perioada copilăriei. Buni...