Nunta reprezintă o sărbătoare tradițională foarte importantă în Banat, iar bănățenii încearcă pe cât se poate să respecte acele tradiții moștenite din generație în generație. La românii din Banatul sârbesc un vechi obicei de nuntă era pețitul.
Pețitul era foarte prezent în tradiția populară românească din Banat. Pețitul presupune ca tânărul să meargă, împreună cu părinții, la casa fetei pe care o vrea de nevastă pentru a obține acordul părinților acesteia.
Pețitul mai este o formalitate prin care cele două familii se cunoasc mai bine și, de ce nu, de a organiza un fel de petrecere și, pe de altă parte, de a menține vie tradiția românească.
Această intenție de a peți era dinainte anunțată de către familia tânărului pentru ca la casa fetei să se poată pregăti cele necesare iar oaspeții să fie întâmpinați cum se cuvine.
"Părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap). Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după împrejurările materiale.) Aceşti bani sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări. Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin.
După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui. Atât la sosirea, cât şi la îndepărtarea părinţilor feciorului, fata sau tânăra le sărută mâinile, fiind dăruită (cinstită) din partea acestora cu bani.
Sosind ziua tocmei, la casa părinţilor feciorului, după amiaz se adună rudele chemate (invitate) - numai cele mai de aproape - care apoi împreună cu junele şi părinţii acestuia, parcurg mai multe strade, chiuind şi în sunetele lăutarilor, merg în trăsuri la tânără, la părinţii fetei. Ajunşi la casa tinerei, sunt poftiţi înăuntru. Până nu merg în odaie, tatăl junelui pofteşte cu rachiu pe tatăl fetei. Acesta bea în sănătatea şi norocul tinerilor. Tot astfel pofteşte tatăl fetei pe tatăl feciorului cu rachiu, care tot în sănătatea şi norocul tinerilor bea. Oaspeţii încă beau într ei. Lăutarii cântă doine poporale. La un timp, oareşcine întreabă, că unde e tânăra? După câteva momente intră tânăra în odaie, condusă de o nevastă tânără, numită „călăuză”, care dă bineţe cu „Bună seara, cuscrilor”. Toţi îi răspund: „Mulţumim d-tale” şi „Bună să-ţi fie inima”. Călăuza apoi se adresează cătră părinţii feciorului: „Cu ce ne dăruiţi (cinstiţi) dacă voiţi să vă sărutăm?” „Cu bani mulţi”, răspund aceştia. Călăuza sărută apoi mâna părinţilor junelui, iar pe tineri în gură. După aceasta tânăra sărută mâna bătrânilor. Toţi, şi oaspeţii, îi dăruiesc bani.
Amândouă părăsesc apoi odaia, în care timp lăutarii cântă de marş. Peste câteva momente iar revin, repetându-se scena de mai sus. Aceasta se face de trei ori, având acea deosebire, că atât tânăra cât şi călăuza întotdeauna îşi schimbă hainele sau îmbrăcămintea. După aceasta, tânăra merge la june, care şade la masă, sau cum zic ţăranii noştri „după masă” şi-l întrebă că cu ce o dăruieşte el pe ea? Junele zice: „Eu te dăruiesc cu o pogace şi cu un măr frumos.” Tânăra ţine poala, unde junele aşează o pogace mică şi un măr. Tânăra apoi părăseşte odaia. Lăutarii cântă de marş, iar oaspeţii strigă în cor şi de mai multe ori „Să trăiască tânăra.” În pogace şi măr e suma hotărâtă a „banilor de masă”. După câteva momente tânăra vine în odaie, când se începe jocul, jucându-se „Hora”, „Ardeleana”, „Axioane” şi „De doi”.
Când a înserat bine, se aduce cina şi cinează cu toţii împreună. După cină se împart darurile (cadourile) din partea tinerei pe seama părinţilor junelui şi a rudelor acestuia. Socrul mare capătă un rând de albituri, soacra mare un ciupag şi o păreche de poale, junele o cârpă (batistă), iar rudele câte un peşchir (ştergar alb). Afară de aceasta, se leagă de tot calul de la trăsurile cu care au venit părinţii şi rudele junelui, câte un ştergar de pânză albă.
După tocmă, urmează credinţa (fidanţarea), care o săvârşeşte preotul.În ziua următoare, părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap). Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după împrejurările materiale.) Aceşti bani sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări. Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin.
După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui. Atât la sosirea, cât şi la îndepărtarea părinţilor feciorului, fata sau tânăra le sărută mâinile, fiind dăruită (cinstită) din partea acestora cu bani.
Sosind ziua tocmei, la casa părinţilor feciorului, după amiaz se adună rudele chemate (invitate) - numai cele mai de aproape - care apoi împreună cu junele şi părinţii acestuia, parcurg mai multe strade, chiuind şi în sunetele lăutarilor, merg în trăsuri la tânără, la părinţii fetei. Ajunşi la casa tinerei, sunt poftiţi înăuntru. Până nu merg în odaie, tatăl junelui pofteşte cu rachiu pe tatăl fetei. Acesta bea în sănătatea şi norocul tinerilor. Tot astfel pofteşte tatăl fetei pe tatăl feciorului cu rachiu, care tot în sănătatea şi norocul tinerilor bea. Oaspeţii încă beau într ei. Lăutarii cântă doine poporale. La un timp, oareşcine întreabă, că unde e tânăra? După câteva momente intră tânăra în odaie, condusă de o nevastă tânără, numită „călăuză”, care dă bineţe cu „Bună seara, cuscrilor”. Toţi îi răspund: „Mulţumim d-tale” şi „Bună să-ţi fie inima”. Călăuza apoi se adresează cătră părinţii feciorului: „Cu ce ne dăruiţi (cinstiţi) dacă voiţi să vă sărutăm?” „Cu bani mulţi”, răspund aceştia. Călăuza sărută apoi mâna părinţilor junelui, iar pe tineri în gură. După aceasta tânăra sărută mâna bătrânilor. Toţi, şi oaspeţii, îi dăruiesc bani.
Titlul articolului : DE-ALE ROMÂNILOR, -Datini şi credinţe poporale, la nunţi, în Banat, comitatul Torontatului-Publicat în : Familia, Oradea Mare, nr. 20; 16/29 mai 1904. Autor: Alexandru Țințariu
 |
| Nuntă în perioada interbelică |
Pețitul era foarte prezent în tradiția populară românească din Banat. Pețitul presupune ca tânărul să meargă, împreună cu părinții, la casa fetei pe care o vrea de nevastă pentru a obține acordul părinților acesteia.
Pețitul mai este o formalitate prin care cele două familii se cunoasc mai bine și, de ce nu, de a organiza un fel de petrecere și, pe de altă parte, de a menține vie tradiția românească.
Această intenție de a peți era dinainte anunțată de către familia tânărului pentru ca la casa fetei să se poată pregăti cele necesare iar oaspeții să fie întâmpinați cum se cuvine.
"Părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap). Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după împrejurările materiale.) Aceşti bani sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări. Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin.
După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui. Atât la sosirea, cât şi la îndepărtarea părinţilor feciorului, fata sau tânăra le sărută mâinile, fiind dăruită (cinstită) din partea acestora cu bani.
Sosind ziua tocmei, la casa părinţilor feciorului, după amiaz se adună rudele chemate (invitate) - numai cele mai de aproape - care apoi împreună cu junele şi părinţii acestuia, parcurg mai multe strade, chiuind şi în sunetele lăutarilor, merg în trăsuri la tânără, la părinţii fetei. Ajunşi la casa tinerei, sunt poftiţi înăuntru. Până nu merg în odaie, tatăl junelui pofteşte cu rachiu pe tatăl fetei. Acesta bea în sănătatea şi norocul tinerilor. Tot astfel pofteşte tatăl fetei pe tatăl feciorului cu rachiu, care tot în sănătatea şi norocul tinerilor bea. Oaspeţii încă beau într ei. Lăutarii cântă doine poporale. La un timp, oareşcine întreabă, că unde e tânăra? După câteva momente intră tânăra în odaie, condusă de o nevastă tânără, numită „călăuză”, care dă bineţe cu „Bună seara, cuscrilor”. Toţi îi răspund: „Mulţumim d-tale” şi „Bună să-ţi fie inima”. Călăuza apoi se adresează cătră părinţii feciorului: „Cu ce ne dăruiţi (cinstiţi) dacă voiţi să vă sărutăm?” „Cu bani mulţi”, răspund aceştia. Călăuza sărută apoi mâna părinţilor junelui, iar pe tineri în gură. După aceasta tânăra sărută mâna bătrânilor. Toţi, şi oaspeţii, îi dăruiesc bani.
Amândouă părăsesc apoi odaia, în care timp lăutarii cântă de marş. Peste câteva momente iar revin, repetându-se scena de mai sus. Aceasta se face de trei ori, având acea deosebire, că atât tânăra cât şi călăuza întotdeauna îşi schimbă hainele sau îmbrăcămintea. După aceasta, tânăra merge la june, care şade la masă, sau cum zic ţăranii noştri „după masă” şi-l întrebă că cu ce o dăruieşte el pe ea? Junele zice: „Eu te dăruiesc cu o pogace şi cu un măr frumos.” Tânăra ţine poala, unde junele aşează o pogace mică şi un măr. Tânăra apoi părăseşte odaia. Lăutarii cântă de marş, iar oaspeţii strigă în cor şi de mai multe ori „Să trăiască tânăra.” În pogace şi măr e suma hotărâtă a „banilor de masă”. După câteva momente tânăra vine în odaie, când se începe jocul, jucându-se „Hora”, „Ardeleana”, „Axioane” şi „De doi”.
Când a înserat bine, se aduce cina şi cinează cu toţii împreună. După cină se împart darurile (cadourile) din partea tinerei pe seama părinţilor junelui şi a rudelor acestuia. Socrul mare capătă un rând de albituri, soacra mare un ciupag şi o păreche de poale, junele o cârpă (batistă), iar rudele câte un peşchir (ştergar alb). Afară de aceasta, se leagă de tot calul de la trăsurile cu care au venit părinţii şi rudele junelui, câte un ştergar de pânză albă.
După tocmă, urmează credinţa (fidanţarea), care o săvârşeşte preotul.În ziua următoare, părinţii feciorului merg la părinţii fetei, ca să căpărască (căpara-arvună) fata. Aceasta se face prin o anumită sumă de bani, de comun 5 florini, care rămân la părinţii fetei. Hotărăsc apoi ziua tocmei şi hainele ce au socrii să cumpere fetei. (Un buzdic, (pieptar), o mintie, o păreche de păpuci, o cârpă mare de mătase şi un dulap). Părinţii fetei cer apoi, aşa numiţii „bani de masă”. (Până la 200 florini, după împrejurările materiale.) Aceşti bani sunt ai tinerei (miresei) şi pe care îi dă junele (mirele) în ziua tocmei. Înainte de a se hotărî însă suma „banilor pe masă”, părinţii feciorului zic că dau suma cerută, dar şi ei ar dori să ştie, că ce parte (zestre) capătă tânara? Spunându-li-se aceasta, şi dacă le pare prea mică, cer să o mai mărească cu ceva. (Zestrea de comun constă din 2-3 jughere pământ, după împrejurări. Pe lângă pământ se mai adauge şi o anumită sumă de bani şi altele). Dacă părinţii fetei n-au nimic în contră, sunt înţeleşi pe deplin.
După toate acestea, beau în norocul tinerilor din rachiul (vinarsul) adus într-o ciutură, cârceag mic sau sticlă, de tatăl junelui. Atât la sosirea, cât şi la îndepărtarea părinţilor feciorului, fata sau tânăra le sărută mâinile, fiind dăruită (cinstită) din partea acestora cu bani.
Sosind ziua tocmei, la casa părinţilor feciorului, după amiaz se adună rudele chemate (invitate) - numai cele mai de aproape - care apoi împreună cu junele şi părinţii acestuia, parcurg mai multe strade, chiuind şi în sunetele lăutarilor, merg în trăsuri la tânără, la părinţii fetei. Ajunşi la casa tinerei, sunt poftiţi înăuntru. Până nu merg în odaie, tatăl junelui pofteşte cu rachiu pe tatăl fetei. Acesta bea în sănătatea şi norocul tinerilor. Tot astfel pofteşte tatăl fetei pe tatăl feciorului cu rachiu, care tot în sănătatea şi norocul tinerilor bea. Oaspeţii încă beau într ei. Lăutarii cântă doine poporale. La un timp, oareşcine întreabă, că unde e tânăra? După câteva momente intră tânăra în odaie, condusă de o nevastă tânără, numită „călăuză”, care dă bineţe cu „Bună seara, cuscrilor”. Toţi îi răspund: „Mulţumim d-tale” şi „Bună să-ţi fie inima”. Călăuza apoi se adresează cătră părinţii feciorului: „Cu ce ne dăruiţi (cinstiţi) dacă voiţi să vă sărutăm?” „Cu bani mulţi”, răspund aceştia. Călăuza sărută apoi mâna părinţilor junelui, iar pe tineri în gură. După aceasta tânăra sărută mâna bătrânilor. Toţi, şi oaspeţii, îi dăruiesc bani.
Titlul articolului : DE-ALE ROMÂNILOR, -Datini şi credinţe poporale, la nunţi, în Banat, comitatul Torontatului-Publicat în : Familia, Oradea Mare, nr. 20; 16/29 mai 1904. Autor: Alexandru Țințariu
Comentarii
Trimiteți un comentariu