Treceți la conținutul principal
Dorinel Ocolișan este un tânăr din Petrovasâla, doctorand la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie din cadrul UVT, din Timișoara. Nu de mult am realizat un interviu cu dânsul pentru a afla care este părerea sa despre etnia noastră de aici, despre identitatea ei, dar și despre însăși studiile pe care le realizează în acest minunat oraș. 

Când a apărut interesul tău pentru cultura și tradițiile românești?

De la o vârstă fragedă am început cu dansul popular, prima dată la școala elementară, după care și la căminul cultural. De acolo am îndrăgit tradiția noastră din Petrovasâla și m-a determinat ca să duc și eu mai departe ceea ce am moștenit de la strămoșii noștri. Pot spune că am activat și în corul bisericesc, având o dragoste față de biserica ortodoxă, și în special față de cântarea bisericească. 

Care a fost rolul părinților, a familiei, în trezirea și păstrarea acestui interes pentru tradiție, cultură și obiceiurile românești?

Rolul lor a fost determinant, deoarece de le ei, prin povești din bătrâni, prin povești ale timpurilor trecute, m-au atras spre a-mi păstra tradiția. 
Și atunci ai înscris facultatea la Timișoara. Ce te-a determinat să înscrii această facultate de chimie la Timișoara?
Dragostea pentru chimie și mai ales pentru a înțelege cum funcționează materia la nivel atomic. Am înscris studiie la Timișoara pentru că am avut dorința să fac studiile în limba română și de a mă putea într-o zi întoarce aici cu gândul de a fi un cadru didactic care va ține cursuri în limba română. 

Cum ți se pare Timișoara ca și centru administrativ, cultural, economic?

Din punct de vedere cultural, Timișoara este un oraș foarte bogat. Este un oraș foarte modern, în continuă dezvoltare. Lumea este una foarte civilizată, înțelegătoare, orașul este plin de studenți, oamenii sunt mai primitori, mai apropiați de cei din Occident.

După promovarea licenței te-ai întors acasă. Cum ți se pare situația actuală a românilor din Banatul sârbesc și, concret, din Petrovasâla, în ceea ce privește identitatea, păstrarea culturii etc?

Din punctul de vedere al păstrării identității avem „norocul” că avem asociații, mai ales asociația femeilor, dar personal pot spune că nu se prea păstrează tradițiile, că lumea le cam uită, în general gândesc că trebuie să păstrăm tradiția, dar foarte puțini o fac. Relațiile între oameni, în special la Petrovasâla, mai ales în ultimul timp, sunt unele foarte tensionate. Se creează dezbinări, ură, și din aceasta avem de pierdut doar noi, comunitatea românească de aici.

Nu de mult ai înscris la Timișoara studiile doctorale. Ce poți să ne spui despre aceasta? 

În momentul de față la studiile doctorale sunt sub conducerea domnului profesor Titus Vlase, am pornit într-o sistematizare a compușilor cu rol biomedical. Pot spune doar atât că ceea ce lucrez acuma nu a mai fost publicat, nu există date, și sperăm ca prin rezultatele obținute să contribuim la dezvoltarea științei.

La Timișoara sunt foarte mulți români studenți din Banatul sârbesc. Care sunt relațiile dintre ei? Se întâlnesc, comunică?
Da, se întâlnesc. Relațiile în general sunt bune, adică se păstrează relațiile de prietenie de aici, datorită faptului că mulți colegi din aceeași clasă a școlii medii pleacă la studii la Timișoara. 
Mulțumesc și îți dorim mult succes în continuarea studiilor tale.
Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori