Treceți la conținutul principal
Povestea Mariei Prita, aromânca din Seleuş,  începe acolo unde începe şi medicina.

Ca fată, a visat să devină medic, ceea ce la acea vreme era de neconceput pentru femei având în vedere mediul în care au trăit și au crescut. Cu toate acestea, Maria și-a realizat visul.
Cunoștințele și priceperea nu sunt singurele atuuri care o definesc ca medic. A reușit să își construiască o reputație care o deosebesc de restul sătenilor din acea perioadă.

Maria Prita este născută la Seleuș pe data de 4 aprilie 1866, ca fiica negustorului aromân Gherghe Prita, care avea prăvălie la Seleuș. Micuța Maria a fost botezată la Biserica Ortodoxă Română din Seleuș de către preotul Șdicu. Mama Mariei se numea Mileva, născută Stanisavljević.  Gheorghe a venit de copil de 10-11 ani la Panciova din Klisura, cu unchii săi Stevan și Jovan Oka, care au lucrat ca și calfe la unchiul lor Stevan Zega. După moartea lui Gheorghe, grija de Maria a rămas pe seama mamei Mileva, care după susținerea bacalaureatului la Liceul de fete din Panciova, a înscris Facultatea de Medicină din Zürich, Elveția. În anul 1893 a devenit medic și s-a căsătorit cu dr. Nikola Vučetić din Šabac.
Maria a mers la specializare la Viena, la clinica cunoscutului ginecolog dr. Hrabak. La Viena s-a născut fiica ei Jelica. A doua fiică, Dušica, s-a născut cinci ani mai târziu la Belgrad. În anul 1896 familia a trecut la Belgrad, unde Maria avea cabinet privat până la începutul războaielor balcanice, după care a fost angajată ca medic comunal în locul soțului, care a fost trimis pe front.  În timpul Primului Război Mondial, a lucrat ca medic la spitalul militar din Kragujevac, care în noimebrie 1915 a fost evacuat la Niș, iar mai târziu la Prokuplje și Vrnjačka Banja. A participat și la retragerea peste Albania, a ajuns pe Corfu și pe Frontul de la Salonic, iar la sfârșitul războiului se îngrijea de copiii sârbi la Lozana și a participat la detașamentul de invalizi din Toulon.
Datorită cunostinţelor sale avansate în domeniu, a deţinut mai multe funcţii, precum: președinta Societății femeilor-medici din Belgrad, întemeietoarea Partidului femeilor, activă în Asociația mamelor, în Arhiva sârbă pentru medicină, Căminul elevelor. A scris lucrări de specialitate și articole și a organizat ridicarea și activitatea Spitalului memorial Lady Caundry de la Dedinje.  A fost primul medic-femeie în Austro-Ungaria de sud, decorată cu „Albanska spomenica”, cu ordinul Sf. Sava de gradul trei, ordinul Crucii Roșii și cu alte ordine. A înființat Spitalul feminin,a fost foarte activă în asociațiile femeilor și asociațiile medicilor.
Sãtenii nu au dat-o uitării, Asociația Femeilor "Maria Prita" din Seleuş dovedeşte importanţa celei care a fost Maria Prita. Deasemenea, la Panciova, o stradă îi poartă numele.
Maria Prita s-a stins în anul 1954 și a fost înmormântată la Balgrad.
Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori