Legăturile dintre românii din Banatul românesc și cel sârbesc au cunoscut o revigorare începând cu anul 1970
De asemenea, târgurile mari de la Sasca atrăgeau un mare număr de persoane, vânzători și cumpărători, printre care și mulți din Banatul sârbesc de astăzi. Dovezi în acest sens stau numeroasele ,,Pașapoarte de târg” (Vieh Pass) pe care le-am găsit în arhivele fiscului din Sasca Montană, documente parafate de primăriile localităților de domiciliu ale vânzătorilor și cumpărătorilor.
Krusici, 1893 Kusici, 1918
Verșeț, 1881 Jabuka - Gültig für Saskaer Jahrmarkt (Valabil pentru târgul anual) din Sasca, 1875 Biserica Albă, 1875
Biserica Albă si Kusici -1914 1887 Alibunar
Grebenaz -1888 Ulma, 1881
Preotul din Sasca Montană, Ioan Murgu (1894-1924), a intenționat să ocupe postul de preot în satul său natal Petrovasâla, în Serbia de azi, dar intenția lui a eșuat, deoarece fruntașii satului, interesându-se la Sasca, au aflat că preotul nu era susținător al cauzei naționale, ci al partidului guvernamental maghiar, fapt pentru care aceștia nu i-au încredințat postul solicitat. (Românul, nr.123, 1912, Arad).
Primul război mondial a pus capăt acestei situații, iar prin Tratatul de la Trianon Banatul istoric a fost împărțit între România, Serbia și Ungaria. Astfel românii bănățeni s-au văzut despărțiți unii de alții printr-o graniță care le-a limitat circulația și contactele. Este relevant, în acest sens, cazul învățătorului din Sasca Montană, Constantin Ungureanu care, ajuns în pragul pensionării, se stabileşte în Biserica Albă unde spera să-şi petreacă în linişe ultimii ani de viaţă, însă soarta a hotărît altfel. După primul război mondial se trasează o nouă linie de graniţă în Banat, Biserica Albă revenind Serbiei, aceasta nemairecunoscând drepturile celor din vechiul spaţiu al imperiului Austro-Ungar. În această nouă situaţie învățătorul rămâne fără pensie şi deci, fără mijloace de trai, fiind nevoit să revină în satul natal, unde era încă cunoscut şi apreciat şi în speranţa că statul român pe care şi la dorit atât de mult, îi va recunoaşte drepturile meritate. Dar aşteptările au fost zadarnice, iar demersurile lui la oficialităţi nu au avut nici un rezultat. A fos nevoit să-și trăiască ultimii ani de viaţă din mila oamenilor, prin danii şi colecte publice. (Tribuna poporului nr.4, 1898, pag.5)
Dacă în perioada interbelică încă mai era posibilă comunicarea între bănățeni, după al Doilea Război Mondial, odată cu instalarea comuniștilor la putere în țările satelite U.R.S.S. și cu distanțarea lui Iosip Broz Tito, în anul 1948, de celelalte țări din lagărul socialist, aceasta a devenit aproape inexistentă.
Unii românii din Banatul sârbesc, stabiliți în Banatul românesc, au avut și ei de suferit, alături de ceilalți bănățeni, perscecuțiile autorităților comuniste totalitare din România. Amintesc aici numai pe Aurora Șelariu din Biserica Albă, stabilită prin căsătorie în Sasca Montană, dislocată forțat, împreună cu întreaga familie, în Bărăgan în anul 1951.
,,Certificat de Încetățenire” prin care se acorda, în anul 1949, cetățenia română Smarandei Bogda, născută în 1921 în Grebenaț, Jugoslavia. În anii 1930 aceasta a urmat Gimnaziul de fete ,,Regina Maria” din Oravița, după care s-a stabilit în Timișoara unde s-a căsătorit cu Alex. Gropșianu din Sasca Montană.
Legăturile dintre românii din Banatul românesc și cel sârbesc au cunoscut o revigorare începând cu anul 1970, odată cu acordul dintre România și Iugoslavia privind micul trafic de frontieră.
După, destrămarea lagărului socialist în 1989, vechile legături au fost reluate și amplificate, prin liberalizarea circulației persoanelor și a informațiilor. Au fost inițiate unele proiecte româno-sârbe. În cadrul colaborării teransfrontaliere româno-sârbe au fost inițiate, prin colaborarea Universității de Vest din Timișoara și Primăria din Kikinda, proiectele Hera și PAN, în scopul salvării folclorului autentic din cele două țări.
În aceeași direcție se înscrie și prezența reprezentanților comunității românești din Banatul sârbesc la diferite întâlniri culturale organizate în Banatul românesc, amintesc aici pe cea mai recentă, și anume Sărbătoarea Muzeelor Sătești de la Bozovici, Caraș-Severin, din mai 2019. Aici au ținut prelegeri prof. Anișoara Țăran, membră în Consiliul Național al Românilor din Serbia, prof. Todor Groza Delacodru și d-l Vasile Barbu din Uzdin.
Au expus obiecte din colecțile proprii, alături de expozanți din Banatu românesc colecționari din Voivodina. Îl amintim aici pe d-l Victor Simu din Maramorac, Asociația „Bunicuțele” din Uzdin, Societatea Literar-Artistică ,,Tibiscus” din Uzdin și Institutul Cultural Român din Zrenianin.
Adriana Petroi
Partea a doua al interviului realizat cu domnul Victor Tăutu
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu