Treceți la conținutul principal

Biserica din Barice, Sân-Ianăş

Dumnezeu il primeste la El pe orice om care vrea sa vina la El. Il primeste si pe cel care nu a crezut niciodata in El (ateul, protestantul, etc) si vrea sa vina la El, il primeste si pe crestinul care a crezut dar, dintr-un motiv sau altul, si-a pierdut credinta.

Dumnezeu e plin de bunatate. Cand vine vorba de apropierea de Dumnezeu, nimeni nu trebuie sa deznadajduiasca. Daca am cazut in necredinta, trebuie sa ne ridicam. Nu trebuie sa deznadajduim niciodata. Trebuie sa ne ridicam, sa venim din nou spre Dumnezeu cu toata inima si El ne va primi.
Asa spune Dumnezeu in Biblie: "Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi".
Astăzi vom scrie câteva date istorice despre Biserica din Sân-Ianăş

Prima biserică din această localitate a fost ridicată de scânduri  în anul 1741. Tradiţia aminteşte că sătenii au adus această biserică din satul vechi, numit Petrii, şi că la un moment dat, împotmolindu-se în nămol, au hotărât să o lase în acel loc, considerând că aceasta este voia lui Dumnezeu. De aceea, şi biserica actuală, ridicată în anii 1830-1832 pe locul celei vechi, stă într-un fel în mijlocul străzii, şi nu într-un spaţiu deschis, în mijlocul unei pieţe, aşa cum este cazul majorităţii bisericilor ortodoxe. În urma stricăciunilor provocate de revoluţionarii maghiari la 1848, biserica a rămas fără picturi. Pictura bisericii a fost realizată abia în anul 1993 de Ion D. Ion şi Ionică Pop din Negreşti (România). 

Preoţii: În Catastiful din Ipek din anul 1660 se aminteşte preotul Prodan. Conform tradiţiei, consemnate de preotul Ioan Popovici Neagoe, membrii acestei familii, descendenţi ai lui Radu Neagoe, slujeau secole în şir sfântul altar al bisericii din Sân-Ianăş, iar documentele confirmă prezenţa lor şi ca slujitori ai altor biserici ortodoxe române din zonă (Râtişor, Srediştea Mică, Petrovasâla.
Text:Adriana Petroi
Fotografii: Diana Sporea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...