Ioan Slavici este mult mai mult decât autorul romanului „Mara” şi al nuvelei „Moara cu noroc”.
Ioan Slavici a scris 3 comedii, 2 drame istorice, 13 nuvele, 6 romane, 3 lucrări de memorii, dar şi 19 poveşti pentru copii. Pe lângă romanul „Musculiţa”, pierdut la arestarea sa din 1916, neştiută e şi soarta unei nuvele.
La vârsta de 71 de ani, revista Viaţa românească i-a plătit autorului o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut niciodată. Slavici a fost un călător neobosit, un scriitor cu observaţie de jurnalist şi chiar un jurnalist imposibil de cenzurat. Şi, nu îl ultimul rând, un om căruia îi plăcea viaţa. De care s-a bucurat, cu bune şi rele, vreme de 77 de ani.
Slavici a fost un om care a călătorit enorm şi, peste tot, a stat în apropierea elitelor, fie ca susţinător, fie ca critic, dar mereu ca observator. A vizitat chiar şi câteva oraşe din Banatul sârbesc.
„La Timişoara, dar mai vârtos decât la Arad am fost cuprins de simţământul afară din cale de nesuferit că nu sunt în stare să mă potrivesc în gândul cu lumea în mijlocul căreia trăiesc. Am petrecut la Timişoara doi ani şcolari şi atât în timpul acesta, cât şi mai târziu, am cutreierat Banatul până la Lugoj şi Caransebeş, precum şi până la Vârşeţ, Biserica Albă şi Panciova. Totdeauna şi pretutindeni m-am sâmţit în mijlocul unei lumi pentru mine străine”
Sursa: Lucian Vasile Szabo: IOan Slavici, jurnalist și deținut în Europa centrală și de est, Revista Tranmsilvania, 2014
Ioan Slavici s-a născut la Şiria, judeţul Arad în data de 18 ianuarie 1848. A murit la Crucea de Jos, judeţul Vrancea în data de 17 august 1925.
Scriitorul Ioan Slavici , a urmat şcoala primară în satul natal. Studiile liceale le-a făcut la Arad şi la Timişoara. După susţinerea examenului de Bacalaureat, a rămas doi ani acasă, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe din Budapesta, pe care a întrerupt-o, însă, din cauză că s-a îmbolnăvit. A revenit acasă, iar la sfârşitul anului 1869, a plecat la Viena, ca soldat cu termen redus, având astfel posibilitatea să-şi continue aici studiile universitare. La Viena îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, student şi el, care îi va rămâne prieten apropiat pentru tot restul vieţii.
Slavici a fost multă vreme redactor la „Timpul”, în Bucureşti. Apoi, a fondat „Tribuna”, la Sibiu. La ambele publicaţii, dar şi la „Ziua”, de exemplu, a practicat un jurnalism cetăţenesc exemplar, extrem de tăios şi de eficient. Articolele sale l-au costat, însă. În Austro-Ungaria, a fost închis ca presupus naţionalist român. În România, a fost încătuşat pentru că a fost bănuit că e spion austro-ungar. Slavici a avut o adevărată „carieră” prin închisori străine şi româneşti, fiind închis, atenţie, de cinci ori. Slavici povesteşte toate aceste aventuri din viaţa sa de jurnalist în lucrarea memorialistică „Închisorile mele”, publicată în 1920, cu cinci ani înainte de moarte.
Prima căsătorie a lui Ioan Slavici a fost cu Ecaterina Szoke Magyarosy în data de 11 septemtrie 1875, iar în anul 1885 a divorţat de aceasta. Pe când era profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul „Matei Basarab”, acesta a cunoscut-o (1883) pe Eleonora Tănescu, care era profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu. Şi cu această femeie, Slavici a trăit o poveste de dragoste care a început oficial în data de 18 martie 1886. Eleonora Tănescu este femeia care îi dăruieşte marelui scriior şi primii copii. Ioan Slavici a avut şase copii. A doua soţie a lui Slavici, Eleonora, scrie în jurnalul ei că prozatorul era „un observator minunat”, că-i plăcea să facă „excursiuni solitare, cutreierând ţinuturi întregi”, că avea o „fire deschisă”, era „vesel şi glumeţ”. Rezultă totuşi din jurnalul Eleonorei că la bătrâneţe omul devenise ceva mai mohorât şi mai moralist.
Adriana Petroi
Ioan Slavici a scris 3 comedii, 2 drame istorice, 13 nuvele, 6 romane, 3 lucrări de memorii, dar şi 19 poveşti pentru copii. Pe lângă romanul „Musculiţa”, pierdut la arestarea sa din 1916, neştiută e şi soarta unei nuvele.
La vârsta de 71 de ani, revista Viaţa românească i-a plătit autorului o mie de lei pentru o nuvelă care nu a mai apărut niciodată. Slavici a fost un călător neobosit, un scriitor cu observaţie de jurnalist şi chiar un jurnalist imposibil de cenzurat. Şi, nu îl ultimul rând, un om căruia îi plăcea viaţa. De care s-a bucurat, cu bune şi rele, vreme de 77 de ani.
Slavici a fost un om care a călătorit enorm şi, peste tot, a stat în apropierea elitelor, fie ca susţinător, fie ca critic, dar mereu ca observator. A vizitat chiar şi câteva oraşe din Banatul sârbesc.
„La Timişoara, dar mai vârtos decât la Arad am fost cuprins de simţământul afară din cale de nesuferit că nu sunt în stare să mă potrivesc în gândul cu lumea în mijlocul căreia trăiesc. Am petrecut la Timişoara doi ani şcolari şi atât în timpul acesta, cât şi mai târziu, am cutreierat Banatul până la Lugoj şi Caransebeş, precum şi până la Vârşeţ, Biserica Albă şi Panciova. Totdeauna şi pretutindeni m-am sâmţit în mijlocul unei lumi pentru mine străine”
Sursa: Lucian Vasile Szabo: IOan Slavici, jurnalist și deținut în Europa centrală și de est, Revista Tranmsilvania, 2014
Ioan Slavici s-a născut la Şiria, judeţul Arad în data de 18 ianuarie 1848. A murit la Crucea de Jos, judeţul Vrancea în data de 17 august 1925.
Scriitorul Ioan Slavici , a urmat şcoala primară în satul natal. Studiile liceale le-a făcut la Arad şi la Timişoara. După susţinerea examenului de Bacalaureat, a rămas doi ani acasă, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe din Budapesta, pe care a întrerupt-o, însă, din cauză că s-a îmbolnăvit. A revenit acasă, iar la sfârşitul anului 1869, a plecat la Viena, ca soldat cu termen redus, având astfel posibilitatea să-şi continue aici studiile universitare. La Viena îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, student şi el, care îi va rămâne prieten apropiat pentru tot restul vieţii.
Slavici a fost multă vreme redactor la „Timpul”, în Bucureşti. Apoi, a fondat „Tribuna”, la Sibiu. La ambele publicaţii, dar şi la „Ziua”, de exemplu, a practicat un jurnalism cetăţenesc exemplar, extrem de tăios şi de eficient. Articolele sale l-au costat, însă. În Austro-Ungaria, a fost închis ca presupus naţionalist român. În România, a fost încătuşat pentru că a fost bănuit că e spion austro-ungar. Slavici a avut o adevărată „carieră” prin închisori străine şi româneşti, fiind închis, atenţie, de cinci ori. Slavici povesteşte toate aceste aventuri din viaţa sa de jurnalist în lucrarea memorialistică „Închisorile mele”, publicată în 1920, cu cinci ani înainte de moarte.
Prima căsătorie a lui Ioan Slavici a fost cu Ecaterina Szoke Magyarosy în data de 11 septemtrie 1875, iar în anul 1885 a divorţat de aceasta. Pe când era profesor de filosofie, logică, psihologie şi romană la liceul „Matei Basarab”, acesta a cunoscut-o (1883) pe Eleonora Tănescu, care era profesoară la şcoala elementară de fete din Sibiu. Şi cu această femeie, Slavici a trăit o poveste de dragoste care a început oficial în data de 18 martie 1886. Eleonora Tănescu este femeia care îi dăruieşte marelui scriior şi primii copii. Ioan Slavici a avut şase copii. A doua soţie a lui Slavici, Eleonora, scrie în jurnalul ei că prozatorul era „un observator minunat”, că-i plăcea să facă „excursiuni solitare, cutreierând ţinuturi întregi”, că avea o „fire deschisă”, era „vesel şi glumeţ”. Rezultă totuşi din jurnalul Eleonorei că la bătrâneţe omul devenise ceva mai mohorât şi mai moralist.
Adriana Petroi
Comentarii
Trimiteți un comentariu