Treceți la conținutul principal

Ziua de 1 Martie

Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor.
Adăugați o legendă

Cum au ajuns românii din Banatul sârbesc să sărbătorească ziua de întâi Martie, și cine a adus acest frumos obicei pe aceste meleaguri, aflați în acest material.

 Obiceiul mărțișorului a fost adus de învățătorii contractuali, veniți din România în anii 1935-1936 pe baza Convenției școlare iugoslavo-române semnată în 1933. Iată că încă din acele timpuri, românii din Banatul sârbesc au preluat obiceiul, și îl păstrează cu sfințenie și în zilele noastre. În preajma zilei de întâi Martie românii din Banatul sârbesc organizează diferite evenimente,  bază acestor evenimente și manifestări având semnificația mărțișorului.

Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. 
Pe timpuri, martisorul se dăruia pe data de întâi Martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor - fetelor și băieților deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, ceea ce reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mâna, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii, cum ar fii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc.


Poetul  George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtând-ui cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire şi curaţie de suflet... Ţaranii pun copiilor marţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are sa se ofilească."
Adriana Petroi

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...
"De fiecare dată când pășesc pe scenă am emoții dar cred că acesta este un lucru pozitiv. Un om fără emoții nu poate să ajungă la sufletul ascultătorului. Muzica în sine, este plină de emoție". Pentru început vă rog să vă prezentaţi, să ne spuneţi  despre dumneavoastră, unde lucraţi, cu ce vă ocupaţi? Numele meu este Lavinius Nikolajevic și sunt muzician. Chiar dacă pare o descriere simplă, această caracterizare succintă însumează o viață dedicată fenomenului muzical din care cu bucurie fac parte. În momentul de față sunt cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Disciplina de Instrumente tradiționale de suflat din lemn.  Domnule Lavinius, ştim că sunteţi preocupat de muzică. Vă rugăm să ne spuneţi, când aţi îndrăgit muzica ? Pasiunea și aplecarea față de muzică a fost dezvoltată de către bunicul meu Gheorghe Nikolajevic, alături de care am învățat primele note muzicale și primele melodii în perioada copilăriei. Buni...