În localitatea Vlaicovăț de lângă Vârșeț, în sudul Banatului, se găsește castelul Mocioni-Bisingen, aflat într-un stadiu avansat de degradare.
Castelul în stil neoclasicist a fost construit în 1859 de George Mocioni (1823-1887), membru al renumitei familii nobile românești de origine aromână care a jucat un rol foarte important în mișcarea națională românească din Monarhia Habsburgică (Austro-Ungaria) în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX. Membrii familiei Mocioni au fost cunoscuți ca fruntași politici ai românilor din Monarhie, dar și prin faptul că au ajutat financiar studenții și elevii, instituțiile culturale românești și dezvoltarea mișcării naționale românești în general.
George Mocioni a fost avocat, om politic, latifundiar și filantrop care a avut o influență deloc neglijabilă asupra mișcării politice și culturale a românilor din Monarhie. În 1845, familia Mocioni a devenit proprietară a unei treimi din hotarul satului Vlaicovăț de lângă Vârșeț, iar George Mocioni a construit un castel magnific în această localitate, care după moartea sa a fost moștenit de fiica sa Gheorghina (1887). George Mocioni deținea, de asemenea, suprafețe întinse de teren arabil în hotarele localităților Pavliš, Coștei și Potporanj, apoi moșii în Birchiș și în alte localități din partea răsăriteană a Banatului, precum și case la Budapesta, Timișoara și Vârșeț. După moartea tatălui, Gheorghina s-a căsătorit în anul 1888 cu contele Rudolf Bissingen, astfel încât din acel moment castelul a fost cunoscut și sub numele de castelul Bissingen, denumirea sub care este cunoscut și astăzi.
Cuplul Bissingen a avut cinci copii, dintre care fiul Rudolf a murit în copilărie, la frageda vârstă de trei ani. Fiicele erau căsătorite cu membri proeminenți ai societății aristocratice ai epocii. De exemplu, fiica cea mare, Johanna, a fost căsătorită cu Pál Teleki de Szék, prim-ministrul Ungariei în două mandate în perioada interbelică. Contele Rudolf Bissingen a murit în 1905, astfel că Gheorghina a fost nevoită să aibă grijă de castel și de o moșie foarte întinsă în vremuri foarte dificile care au venit după izbucnirea Primului Război Mondial, și mai ales după război, când autoritățile Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor au efectuat reforma agrară, expropriind pământul de la latifundiari. Proprietatea contesei Gheorghina s-a micșorat din ce în ce mai mult, iar după Cel de-al Doilea Război Mondial, atât pământul rămas, cât și castelul au fost naționalizate și au trecut în mâinile statului.
Castelul i-a găzduit în continuare pe membrii forțelor aeriene iugoslave pentru o perioadă de timp, apoi a fost transformat în orfelinat pentru copii și, în cele din urmă, a găzduiti birouri ale cooperativei agricole din localitate, în timp ce o parte a castelului a fost transformată în apartamente pentru muncitorii angajați la această cooperativă. Acesta este momentul în care castelul a început să se degradeze, locatarii l-au părăsit ulterior, el a fost complet abandonat, iar degradarea și degenerarea sa continuă și azi.
dr. Mircea Măran
Comentarii
Trimiteți un comentariu