Treceți la conținutul principal

Un fluture cu aripile rupte

 


Textul doctorului Mircea Măran despre Ilija Ivačković (1884-1944), critic literar, teolog, avocat și latifundiar din Deliblata, mi-a stârnit interesul de a afla mai multe despre prima sa soție.

Este vorba despre Ana Bartoi-Ivačković, care a venit la Deliblata din Bucovina natală, de pe teritoriul României de azi.

Deși nu este cunoscută publicului cultural, ea a fost una dintre cele mai educate femei din Deliblata și merită să fie clasificată ca o persoană care și-a dat contribuția la literatura română.

Departe de Bucovina natală, ea și-a adus cu ea dragostea de vatra strămoșească și privirea atentă a unui critic literar, urmărind cu interes evenimentele din literatura română. Un articol despre aceasta îl găsim în revista „Luceafărul”,  numărul 18 din 1910, publicată la Sibiu, la pagina 446, unde apare un articol de critică literară a colecției „Suflete Stinghere” de Liviu Marian.

Cartea conține nuvele și schițe pe 99 de pagini despre care Ana își dă părerea sa critică.

Mândră de compatriotul ei, un demn reprezentant al literaturii române, ea scoate în evidență talentul literar al tânărului autor care scrie cu tandrețe și un sentiment profund subtil din adâncul sufletului său și evaluează cartea ca pe o colecție de povești bune.

Activitatea sa ulterioară de critic literar nu a fost explorată.

Protocolul răposaților de la biserica ortodoxă română din Deliblată înregistrează 2 februarie 1915 ca data dacesului său. Ana a murit la vârsta de 30 de ani și a fost cel mai probabil înmormântată în mormântul familiei Ivačković din Deliblata.

Avântată în sus, răpusă de febra spaniolă, a rămas ca „un fluture cu aripile rupte” . 


Vera Meza                                      Deliblata, 19 ianuarie 2021



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...