Un fluture cu aripile rupte

Textul doctorului Mircea Măran despre Ilija Ivačković (1884-1944), critic literar, teolog, avocat și latifundiar din Deliblata, mi-a stârnit interesul de a afla mai multe despre prima sa soție.

Este vorba despre Ana Bartoi-Ivačković, care a venit la Deliblata din Bucovina natală, de pe teritoriul României de azi.

Deși nu este cunoscută publicului cultural, ea a fost una dintre cele mai educate femei din Deliblata și merită să fie clasificată ca o persoană care și-a dat contribuția la literatura română.

Departe de Bucovina natală, ea și-a adus cu ea dragostea de vatra strămoșească și privirea atentă a unui critic literar, urmărind cu interes evenimentele din literatura română. Un articol despre aceasta îl găsim în revista „Luceafărul”, numărul 18 din 1910, publicată la Sibiu, la pagina 446, unde apare un articol de critică literară a colecției „Suflete Stinghere” de Liviu Marian.

Cartea conține nuvele și schițe pe 99 de pagini despre care Ana își dă părerea sa critică.

Mândră de compatriotul ei, un demn reprezentant al literaturii române, ea scoate în evidență talentul literar al tânărului autor care scrie cu tandrețe și un sentiment profund subtil din adâncul sufletului său și evaluează cartea ca pe o colecție de povești bune.

Activitatea sa ulterioară de critic literar nu a fost explorată.

Protocolul răposaților de la biserica ortodoxă română din Deliblată înregistrează 2 februarie 1915 ca data dacesului său. Ana a murit la vârsta de 30 de ani și a fost cel mai probabil înmormântată în mormântul familiei Ivačković din Deliblata.

Avântată în sus, răpusă de febra spaniolă, a rămas ca „un fluture cu aripile rupte” .

Vera Meza Deliblata, 19 ianuarie 2021

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit

Citiți mai multe

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre

Citiți mai multe

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite. Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori

Citiți mai multe

Blog cultural şi ştiinţific al românilor din Voivodina

Faceți căutări pe acest blog