Bolintineanu şi Bălcescu în Banat şi în Serbia

 Mircea Măran

Bolintineanu şi Bălcescu în Banat şi în Serbia, partea a doua

Nereuşind să intre în contact cu maghiarii, Bălcescu şi Skender, tovarăşul care îl însoţea, s-au retras la Belgrad, de unde făceau planuri ca să treacă din nou Dunărea şi să pătrundă peste Alibunar înspre poziţiile maghiare. Între timp, după cum deja am spus, maghiarii au cucerit Panciova, unde îl găsim pe Bălcescu deja la 10 mai. În aceeaşi zi, revoluţionarul român se întâlneşte la Panciova cu generalul Perczel, „care a fost foarte amabil”3. De acolo, Bălcescu trimite către Ion Ghica mai multe scrisori, în perioada 10-14 mai4, zi în care se pare că a plecat înspre răsărit, călătorind prin Banat şi ajungând la Mehadia în 18 mai, de unde din nou se anunţă prietenului său Ghica cu o scrisoare din 20 mai5. Este de presupus că în decursul acestei călătorii Bălcescu, plecând din Panciova, a trecut prin Satu Nou, Petrovasâla, Alibunar, continuând mai departe (poate prin Vârşeţ), până la Mehadia, însă nu avem informaţii despre eventualele sale contacte cu românii din această zonă6. Mai târziu, Bălcescu merge la Pesta, unde se întâlneşte cu conducătorii revoluţionarilor maghiari. 

Prin intervenţia trupelor ruseşti, revoluţia maghiară a fost însă înfrântă în prima jumătate a lunii august 1849. Maghiarii s-au retras din Panciova în noaptea dintre 9 şi 10 august. Armata revoluţionară maghiară a depus armele la Vilagos (Şiria), pe data de 13 august 1849. Bălcescu se găseşte o perioadă de timp în Transilvania, la Avram Iancu, după care încearcă să găstească o modalitate de a părăsi ţara. 

În călătoriile sale clandestine pe care le-a întreprins în aceste zile de sfârşit de revoluţie, ajunge din nou la Panciova, trecând prin Lipova, Timişoara şi, desigur, din nou prin localităţile Banatului de sud-vest. În timpul acestei călătorii, care a durat zece zile, vindea „doniţi” din sat în sat şi din oraş în oraş. După cum singur afirmă, în aceste zile „a trăit rău, dormind tot mereu pe iarbă umedă, în ploae, fără foc, hrănit rău”7. „Viaţa asta câinească” însă l-a făcut sănătos, reuşind să-şi amelioreze necazurile prin glume şi umor. La Panciova petrece o zi întreagă la piaţă, pe o ploaie puternică, „vânzând ciubăre şi certându-se cu babele, câte un ceas, pentru un crăiţar”8. Abandonându-şi căruţele cu marfă la malul Dunării, în orele serii a trecut fluviul, ajungând la Zemun, iar de acolo, mai târziu, pleacă înspre Viena şi în sfârşit, pe data de 16 octombrie, ajunge la Paris. În ţările române şi în Monarhia Habsburgică nu se va mai întoarce niciodată, sfârşindu-şi viaţa în exil, în anul 1852.

Despre călătoria lui Bălcescu prin Banat şi scrisorile trimise de acesta din Belgrad şi Panciova, vezi şi: Radu Flora, Din relaţiile sîrbo-romîne (Privire de ansamblu), Panciova, 1964, p. 178-1817 N. Bălcescu, Corespondenţă..., p. 227. Din scrisoarea către Ion Ghica, trimisă de la Paris în 22 octombrie 1849.