Treceți la conținutul principal

O fotografie-document: Sfințirea clopotelor B.O.R. din Petrovasâla

 



 

           În fotografia păstrată de familia de emigranți petroviceni Jalaț din Canada, este prezentat un eveniment deosebit: sfințirea clopotelor B.O.R. din Peetrovasâla, care a avut loc pe data de 19 octombrie 1924. Anume în timpul Primului Război Mondial, autoritățile austro-ungare au luat, pe data de 24 august 1916, două din cele trei clopote existente în turnul acestei biserici, pentru a le folosi în scopuri militare.

 A fost aceasta o acțiune mult mai amplă, în care au fost luate clopotele de la toate bisericile de pe teritoriul acestui stat multinațional, având în vedere că armata austro-ungară, ca urmare a participării în războiul mondial, avea mare nevoie de materii prime, în special de metale, pentru a le folosi în producția de material de război, de care ducea mare lipsă. După terminarea războiului, a rămas ca fiecare biserică să se descurce singură și din propriile surse să procure clopote noi, pentru a le înlocui pe cele luate în timpul războiului. Procurarea clopotelor a fost pe ordinea de zi și a bisericilor ortodoxe române din Banatul iugoslav, în special în anii 1923 și 1924, când un număr mare de biserici și-au cumpărat clopote, organizând cu ocazia sfințirii lor și manifestări culturale de amploare. Biserica din Petrovasâla, cea mai mare dintre toate bisericile ortodoxe române din Banat, a procurat două clopote, de la o întreprindere din Ljubljana. Clopotele, primul cântărind 1500 kg, iar al doilea 700 kg,  au fost aduse cu trenul și au ajuns în gara din Petrovasâla pe data de 12 octombrie 1924. Actul de sfințire a avut loc pe data de 19 octombrie, fiind săvârșit de preoții locali Ștefan Șperchez și Constantin Dimian, împreună cu preotul Ioan Pinteru din Remetea, ginerele marelui proprietar și director de bancă petrovicean, Nicolae Măda. Răspunsurile liturgice le-a dat corul bisericesc, condus de Ion Niță Mioșcu. Pe lângă români, la sfințire au participat și intelectualii sârbi și germani din localitate. După terminarea sfințirii, a avut loc ridicarea clopotelor în turn, act la care a participat un număr mare de enoriași. Evenimentul s-a încheiat cu un ospăț în incinta hotelului „Central” din localitate, la care au participat 41 de persoane, intelectuali și țărani. Toastele cu această ocazie au fost rostite de învățătorul Nicolae Șofariu și de marele proprietar Nicolae Măda, unul din fruntașii politici ai românilor din Banatul iugoslav în perioada interbelică. Petrecerea a durat până noaptea târziu, la care și-a dat contribuția taraful vestitului lăutar Ion Durain. Sfințirea cloptelor bisericii din Petrovasâla a reprezentat un eveniment de o însemnătate deosebită pentru românii din Banatul sârbesc, eveniment care, ca și multe altele, au cimentat identitatea acestei etnii, contribuind la dezvoltarea sentimentului național al generațiilor apuse, pe care ni l-au transmis nouă, generației de azi. De aceea, astfel de evenimente nu trebuie uitate, pentru că ele reprezintă una din modalitățile de a supraviețui o etnie, de a fi conștient și mândru de ceea ce ești.

Dr.Mircea Măran 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...