Treceți la conținutul principal

"De fiecare dată când pășesc pe scenă am emoții dar cred că acesta este un lucru pozitiv. Un om fără emoții nu poate să ajungă la sufletul ascultătorului. Muzica în sine, este plină de emoție".

Pentru început vă rog să vă prezentaţi, să ne spuneţi  despre
dumneavoastră, unde lucraţi, cu ce vă ocupaţi?
Numele meu este Lavinius Nikolajevic și sunt muzician. Chiar dacă pare o descriere simplă, această caracterizare succintă însumează o viață dedicată fenomenului muzical din care cu bucurie fac parte. În momentul de față sunt cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, Disciplina de Instrumente tradiționale de suflat din lemn. 

Domnule Lavinius, ştim că sunteţi preocupat de muzică. Vă
rugăm să ne spuneţi, când aţi îndrăgit muzica ?
Pasiunea și aplecarea față de muzică a fost dezvoltată de către bunicul meu Gheorghe Nikolajevic, alături de care am învățat primele note muzicale și primele melodii în perioada copilăriei. Bunicul meu a fost cel care a știut să-mi cultive dragostea față de instrumentele de suflat, începând cu fluierul, flautul și ulterior clarinetul dar și față de muzica tradițională a românilor din Banatul Istoric. De asemenea, o importanță deosebită au avut-o și profesorii mei Ljubisa Jovanovic, lect.univ.dr. Hărșian Cosmin, prof.dr. Popescu Stefan și prof.habil.univ.dr. Roșca Emil Lucian, cărora le mulțumesc pentru dedicare.


Despre instrumentele tradiţionale de suflat din lemn, ce ne puteţi
spune? Care este valoarea acestor instrumente?
Instrumentele tradiționale de suflat din lemn se întâlnesc la toate popoarele sub forme diferite. Cel mai vechi instrument a fost un fluier din os găsit  pe teritoriul actual al Germaniei cu o vechime de 35000 de ani. Fluierul și naiul sunt considerate instrumente tradiționale pentru poporul român. La început, la fluier se cânta solo, în mare parte de către ciobani, ca mai apoi să intre în componența orchestrelor de muzică populară. Fluierul stă la baza instrumentelor aerofone din lemn. Pe lângă fluier și nai o importanță mare o are cavalul românesc (cu dop) și tilinca. Toate aceste instrumente stau la baza muzicii tradiționale românești. În concluzie, atunci când discutăm despre valoarea instrumentelor, nu ne referim la valoarea lor pecuniară ci la valoarea inestimabilă pe care acestea o oferă istoriei muzicii tradiționale românești.

Este consumul de muzică o metodă de distincție și de individualizare
în rândul tinerilor din societatea contemporană?
Răspunsul este cu siguranță "da" și îmi doresc să argumentez pornind de la clasificarea celor 7 arte, din care și muzica face parte. Muzica este un fenomen ce unește oamenii atât prin preferințele individuale cât și prin fenomenul maselor. Societatea contemporană are ca scop promovarea unicității indivizilor prin nenumărate modalități dar este interesant de observat modul în care muzica are o influență asupra sa. Consider că indiferent de afinitățile față de un anumit gen muzical, muzica conturează personalitatea unui individ.

Participaţi la spectacole, sărbători sau evenimente locale, vă rugăm
să ne spuneţi care sunt cele mai recente evenimente la care aţi
participat, şi care sunt emoţiile dumneavoastră atunci când păşiţi pe
scenă?
Printre cele mai recente evenimente se numără Concertul aniversar ,,70 de ani de program în limba română la Radio Novi Sad",  Concertul aniversar ,,Lazăr Novac - 4 decenii de activitate", Concertul extraordinar de la Zrenjanin alături de Orchestra Românilor din Voivodina, Conferința anuală A.S.E.R Sibiu 2019,  Concertul ,,Marcarea zilei Naționale a României prin imagini, muzică și cuvinte de către Românii din Serbia" Vârșeț, Concertul Extraordinar de 1 Decembrie alături de Orchestra Națională Jidvei România la Râmnicu Vâlcea, Festivalul de ,,Romanțe și cântece de pahar" Ecica, Festivalul ,,Colindele Neamului Românesc" Straja, Concert de Colinde și Muzică Instrumentală Aletea (Elek) Ungaria, Concert de Colinde și Muzică Instrumentală Universitatea de Vest, Aula Magna Ioan Curea Timișoara și multe altele.
De fiecare dată când pășesc pe scenă am emoții dar cred că acesta este un lucru pozitiv. Un om fără emoții nu poate să ajungă la sufletul ascultătorului. Muzica în sine, este plină de emoție.
Pentru cei care vă îndrăgesc şi vă ascultă cu drag, aveţi un mesaj?
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care îmi urmăresc activitatea și le transmit calde salutări și un an nou plin de reușite. Mesajul meu către tânăra generație este să își concentreze atenția și asupra redescoperirii și păstrării continuității tradițiilor strămoșești deoarece acestea oferă identitatea noastră ca popor.
Adriana Petroi






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...