Treceți la conținutul principal

Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.

Dacă vă întrebați: Oare mai există tineri poeți care să-şi dedice timpul literaturii? Aflați că există. În urma discuției cu Gino Şoşgean, am aflat că literatura poate fi mai mult decât o simplă ocupație în timpul liber. Poeziei este chiar existența sau viața noastră.
Gino Şoşgean s-a născut pe data de 18.10.1990 în localitatea Sân-Mihai. În prezent locuiește la Novi Sad şi una dintre cele mai mari preocupări ale sale este poezia.
Despre sine zice că este poet, iar propria identitate și-o ascunde de mințile rele. Cu toate că la două zile după împlinirea vârstei de șapte ani a rămas fără o parte din mâna dreaptă, el se consideră pe sine mai apt de lucru decât mulți alți oameni. Modelele pe care încearcă să le urmeze sunt Bora Đorđević ș Charles Bukovski. Experimentat de norocul prost care îl urmărește din copilărie, continuă să ducă o viață de boem. Pe oameni îi lasă să creadă despre el ce doresc ei și nu se complică cu asta. Preocuparea lui este să lase urme asupra tuturor celor care iubesc poezia sa. Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.
Cum ai ajuns poet?
Nimeni în afara fratelui meu nu știa că scriu. Într-o zi mi-a făcut cadou o mașină de scris și a zis: „E a ta, frate, să nu te mai chinui să scri pe hârtie”. Trăiesc într-un mic mediu rural în care artiștii nu sunt înțeleși. Într-o zi am hotărât să îmi exprim și în public dragostea față de cuvântul scris și am mers la o asociație românească de la noi, despre care știam că se ocupă cu astfel de activități. M-au batjocirit. Nu voi uita niciodată aceste emoții. De acolo am plecat și am luat bilet spre Panciova, doream să plec de acolo cât mai departe. Am ajuns la o cafenea, m-am așezat într-un colț și am început să beau. Atunci l-am cunoscut pe un scriitor, despre care nu am auzit până atunci. El m-a ajutat foarte mult atunci, mi-a zis să nu renunț niciodată la idelile mele de a scrie. Atunci am deschis în 2012 pe facebook un profil intitulat Cuvântul poetului (Pesnikove reci) și de atunci am în jur de 13.000  de prieteni.
De unde inspiraţia pentru poezie?
Atunci când scriu o poezie deschid porțile ființei, prin care văd minunea lumii și nu îi întoarc spatele. Cine, dacă nu el, poetul, să mărturisească despre ea? Prin poezie dau glas vieții, existenței, modurilor ei fundamentale de a fi, așadar suferinței și bucuriei, tragicului și eroicului, erosului și spaimei, sacrului și profanului, deznădejdii și visului, comuniunii cu lumea și înstrăinării de lume, care compun cu toate existența destinală. Poezia dă glas adevărului, pentru că adevărul va trăi și dincolo de clipa aceasta, pentru că doar adevărul are viitor. Nu ascund bătăile inimii, ci le găsesc locul în paginile mele. Scriu, așadar, lucruri simțite, fremătătoare, vibrante!
Toată această lume, exterioară și interioară, nu devine însă poezie decât atunci când ea este supusă rigorilor poetice, modului estetic de a fi al poeziei.

 Despre locul în care s-a născut, ne spune următoarele:
"Oriunde am fost, niciodată nu am uitat de satul natal, care este în inima mea” Gino Şoşgean spune cu mândrie că satul său natal a fost pentru el întotdeauna „centrul pământului”. Crescut într-o familie bănățeană, cu multă iubire față de credinţă, neam şi tradiţii, şi-a condus viaţa mereu în acelaşi spirit.
Pentru satul său natal a compus şi o poezie
 Sân Mihai, satul meu,
în străinatate îi cam greu,
zi de zi eu te doresc,
nopţi întregi te visez mereu...
Am visat drumul tău...
piatra de la jarc,
cântecul de dor,
străzile pusti.
Bara Mare cea frumoasă,
o, cum îi la noi acasă ?
Dar îi tot cum a fost câdva,
sau o amintire a rămas?
Sân Mihai, tânară floare,
după tine sufletul mă doare.
Mi-e dor da tine foarte mult,
căci acia am crescut.
Sâh Mihai, o poezie dulce,
aş vrea să-ți zic mai multe,
dar durerea este de nesuportat,
când ma gândesc,
că doar eram copil de la sat...
Şi când pe cer o stea apare,
iar vântul poartă frunza de nuc,
eu o sa te ador mai mult.
Dar, acuma te las cu bine.
Sper ca vreodata o să mai vin pe la tine,
iar imaginea ta, prin lume , o port,
( ascunsa ) profund în mine.
Autor: Gino Şoşgean

Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Primele atestări documentare ale românilor din Banatul sârbesc Panorama oraşului Vârşeţ Elementul etnic românesc a fost prezent în Banat din cele mai vechi timpuri. Încă din evul mediu timpuriu, din perioada formării limbii și a poporului român, putem vorbi despre prezența unor elemente protoromânești în Banatul de sud-vest. Concret, este vorba despre o populație valahă, pe care o amintește notarul regelui maghiar Bela al III-lea în Cronica sa Faptele ungurilor. Aceasta se face în contextul descrierii cuceririlor maghiare ale Câmpiei Panonice care au avut loc începând cu anul 896, prin venirea triburilor ungurești sub conducerea lui Arpad. Atacul unguresc asupra ducatului lui Glad, care își avea una din reședințele sale în cetatea Cuvinului, aduce primele informații, ce e drept confuze, despre prezența protoromânilor în zonă. Anume, în ajutorul ducelui Glad, stăpânul acestor teritorii, care s-a închis în cetatea Cuvinului pentru a se apăra de agresori, au venit

Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Atlas cultural al Banatului sârbesc Banatul, regiune unitară până atunci, a fost sfârtecat în 1919. Treimea de sud-vest a fost detaşată de celelalte două treimi şi, datorită graniţei existente între ei, bănăţenii au început să uite unii de alţii. Abia în ultima vreme ne-am redescoperit. Banatul sârbesc este la fel de bogat în mărturii istorice, deţine monumente impresionante şi are un trecut la fel de glorios ca şi Banatul românesc. Din aceste motive, şi trecutul său a fost multă vreme ţinut sub preş. În martie 2007 a apărut un frumos Atlas cultural al Banatului (sârbesc), autor Aleksandar Manojlović, cuprinzând localităţile care deţin vestigii istorice importante şi care au şi unele manifestări de tradiţie. Sunt incluse acolo peste 80 de locaţii acoperind întreaga zonă. Atlasul, editat în limba sârbă, este aproape necunoscut la noi. (România) De aceea am tradus pentru cititorii români informaţiile găsite acolo. Parcurgându-le, vom fi cu toţii de acord că ele conţin o istorie măre

Nunta la români presupune fast și veselie

O nuntă la români presupune fast și veselie, iar tradițiile și obiceiurile de nuntă au fost și vor fi nelipsite.  Cele mai multe obiceiuri de nuntă la români s-au moștenit din generație în generație, astfel că unele dintre ele sunt foarte vechi. Nuntă în perioada interbelică Pe vremuri cele mai frumoase nunți ale românilor se făceau cu siguranță la sate. Acolo, chiar și în vremurile noastre, tradițiile și obiceiurile se întrec în importanță, iar ulițele satelor răsună a veselie și voie bună. Atmosfera este una autentică prin joc, cântec, chiuituri, dar și nelipsitele practici tradiționale. "Hotăresc apoi ziua nunţii, ziua cununiei, făcându-se pregătirile trebuincioase. De comun ziua cununiei e zi de duminică. În ziua premergătoare, adecă sâmbăta, are loc „strigarea la nuntă” (invitarea). Atât din partea părinţilor fetei, cât şi feciorului, doi flăcăi sau feciori anumiţi, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi încălecaţi pe cai frumoşi, care sunt împodobiţi la urechi cu flori