Banatul sârbesc este la fel de bogat ca şi Banatul românesc

Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.

Dacă vă întrebați: Oare mai există tineri poeți care să-şi dedice timpul literaturii? Aflați că există. În urma discuției cu Gino Şoşgean, am aflat că literatura poate fi mai mult decât o simplă ocupație în timpul liber. Poeziei este chiar existența sau viața noastră.

Gino Şoşgean s-a născut pe data de 18.10.1990 în localitatea Sân-Mihai. În prezent locuiește la Novi Sad şi una dintre cele mai mari preocupări ale sale este poezia.
Despre sine zice că este poet, iar propria identitate și-o ascunde de mințile rele. Cu toate că la două zile după împlinirea vârstei de șapte ani a rămas fără o parte din mâna dreaptă, el se consideră pe sine mai apt de lucru decât mulți alți oameni. Modelele pe care încearcă să le urmeze sunt Bora Đorđević ș Charles Bukovski. Experimentat de norocul prost care îl urmărește din copilărie, continuă să ducă o viață de boem. Pe oameni îi lasă să creadă despre el ce doresc ei și nu se complică cu asta. Preocuparea lui este să lase urme asupra tuturor celor care iubesc poezia sa. Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.
Cum ai ajuns poet?
Nimeni în afara fratelui meu nu știa că scriu. Într-o zi mi-a făcut cadou o mașină de scris și a zis: „E a ta, frate, să nu te mai chinui să scri pe hârtie”. Trăiesc într-un mic mediu rural în care artiștii nu sunt înțeleși. Într-o zi am hotărât să îmi exprim și în public dragostea față de cuvântul scris și am mers la o asociație românească de la noi, despre care știam că se ocupă cu astfel de activități. M-au batjocirit. Nu voi uita niciodată aceste emoții. De acolo am plecat și am luat bilet spre Panciova, doream să plec de acolo cât mai departe. Am ajuns la o cafenea, m-am așezat într-un colț și am început să beau. Atunci l-am cunoscut pe un scriitor, despre care nu am auzit până atunci. El m-a ajutat foarte mult atunci, mi-a zis să nu renunț niciodată la idelile mele de a scrie. Atunci am deschis în 2012 pe facebook un profil intitulat Cuvântul poetului (Pesnikove reci) și de atunci am în jur de 13.000  de prieteni.
De unde inspiraţia pentru poezie?
Atunci când scriu o poezie deschid porțile ființei, prin care văd minunea lumii și nu îi întoarc spatele. Cine, dacă nu el, poetul, să mărturisească despre ea? Prin poezie dau glas vieții, existenței, modurilor ei fundamentale de a fi, așadar suferinței și bucuriei, tragicului și eroicului, erosului și spaimei, sacrului și profanului, deznădejdii și visului, comuniunii cu lumea și înstrăinării de lume, care compun cu toate existența destinală. Poezia dă glas adevărului, pentru că adevărul va trăi și dincolo de clipa aceasta, pentru că doar adevărul are viitor. Nu ascund bătăile inimii, ci le găsesc locul în paginile mele. Scriu, așadar, lucruri simțite, fremătătoare, vibrante!
Toată această lume, exterioară și interioară, nu devine însă poezie decât atunci când ea este supusă rigorilor poetice, modului estetic de a fi al poeziei.

 Despre locul în care s-a născut, ne spune următoarele:
"Oriunde am fost, niciodată nu am uitat de satul natal, care este în inima mea” Gino Şoşgean spune cu mândrie că satul său natal a fost pentru el întotdeauna „centrul pământului”. Crescut într-o familie bănățeană, cu multă iubire față de credinţă, neam şi tradiţii, şi-a condus viaţa mereu în acelaşi spirit.
Pentru satul său natal a compus şi o poezie
 Sân Mihai, satul meu,
în străinatate îi cam greu,
zi de zi eu te doresc,
nopţi întregi te visez mereu...
Am visat drumul tău...
piatra de la jarc,
cântecul de dor,
străzile pusti.
Bara Mare cea frumoasă,
o, cum îi la noi acasă ?
Dar îi tot cum a fost câdva,
sau o amintire a rămas?
Sân Mihai, tânară floare,
după tine sufletul mă doare.
Mi-e dor da tine foarte mult,
căci acia am crescut.
Sâh Mihai, o poezie dulce,
aş vrea să-ți zic mai multe,
dar durerea este de nesuportat,
când ma gândesc,
că doar eram copil de la sat...
Şi când pe cer o stea apare,
iar vântul poartă frunza de nuc,
eu o sa te ador mai mult.
Dar, acuma te las cu bine.
Sper ca vreodata o să mai vin pe la tine,
iar imaginea ta, prin lume , o port,
( ascunsa ) profund în mine.
Autor: Gino Şoşgean

Adriana Petroi