Treceți la conținutul principal

Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.

Dacă vă întrebați: Oare mai există tineri poeți care să-şi dedice timpul literaturii? Aflați că există. În urma discuției cu Gino Şoşgean, am aflat că literatura poate fi mai mult decât o simplă ocupație în timpul liber. Poeziei este chiar existența sau viața noastră.
Gino Şoşgean s-a născut pe data de 18.10.1990 în localitatea Sân-Mihai. În prezent locuiește la Novi Sad şi una dintre cele mai mari preocupări ale sale este poezia.
Despre sine zice că este poet, iar propria identitate și-o ascunde de mințile rele. Cu toate că la două zile după împlinirea vârstei de șapte ani a rămas fără o parte din mâna dreaptă, el se consideră pe sine mai apt de lucru decât mulți alți oameni. Modelele pe care încearcă să le urmeze sunt Bora Đorđević ș Charles Bukovski. Experimentat de norocul prost care îl urmărește din copilărie, continuă să ducă o viață de boem. Pe oameni îi lasă să creadă despre el ce doresc ei și nu se complică cu asta. Preocuparea lui este să lase urme asupra tuturor celor care iubesc poezia sa. Gino Şoşgean vorbeşte în exclusivitate pentru blogul Cultural şi Ştiiţific al românilor din Voivodina.
Cum ai ajuns poet?
Nimeni în afara fratelui meu nu știa că scriu. Într-o zi mi-a făcut cadou o mașină de scris și a zis: „E a ta, frate, să nu te mai chinui să scri pe hârtie”. Trăiesc într-un mic mediu rural în care artiștii nu sunt înțeleși. Într-o zi am hotărât să îmi exprim și în public dragostea față de cuvântul scris și am mers la o asociație românească de la noi, despre care știam că se ocupă cu astfel de activități. M-au batjocirit. Nu voi uita niciodată aceste emoții. De acolo am plecat și am luat bilet spre Panciova, doream să plec de acolo cât mai departe. Am ajuns la o cafenea, m-am așezat într-un colț și am început să beau. Atunci l-am cunoscut pe un scriitor, despre care nu am auzit până atunci. El m-a ajutat foarte mult atunci, mi-a zis să nu renunț niciodată la idelile mele de a scrie. Atunci am deschis în 2012 pe facebook un profil intitulat Cuvântul poetului (Pesnikove reci) și de atunci am în jur de 13.000  de prieteni.
De unde inspiraţia pentru poezie?
Atunci când scriu o poezie deschid porțile ființei, prin care văd minunea lumii și nu îi întoarc spatele. Cine, dacă nu el, poetul, să mărturisească despre ea? Prin poezie dau glas vieții, existenței, modurilor ei fundamentale de a fi, așadar suferinței și bucuriei, tragicului și eroicului, erosului și spaimei, sacrului și profanului, deznădejdii și visului, comuniunii cu lumea și înstrăinării de lume, care compun cu toate existența destinală. Poezia dă glas adevărului, pentru că adevărul va trăi și dincolo de clipa aceasta, pentru că doar adevărul are viitor. Nu ascund bătăile inimii, ci le găsesc locul în paginile mele. Scriu, așadar, lucruri simțite, fremătătoare, vibrante!
Toată această lume, exterioară și interioară, nu devine însă poezie decât atunci când ea este supusă rigorilor poetice, modului estetic de a fi al poeziei.

 Despre locul în care s-a născut, ne spune următoarele:
"Oriunde am fost, niciodată nu am uitat de satul natal, care este în inima mea” Gino Şoşgean spune cu mândrie că satul său natal a fost pentru el întotdeauna „centrul pământului”. Crescut într-o familie bănățeană, cu multă iubire față de credinţă, neam şi tradiţii, şi-a condus viaţa mereu în acelaşi spirit.
Pentru satul său natal a compus şi o poezie
 Sân Mihai, satul meu,
în străinatate îi cam greu,
zi de zi eu te doresc,
nopţi întregi te visez mereu...
Am visat drumul tău...
piatra de la jarc,
cântecul de dor,
străzile pusti.
Bara Mare cea frumoasă,
o, cum îi la noi acasă ?
Dar îi tot cum a fost câdva,
sau o amintire a rămas?
Sân Mihai, tânară floare,
după tine sufletul mă doare.
Mi-e dor da tine foarte mult,
căci acia am crescut.
Sâh Mihai, o poezie dulce,
aş vrea să-ți zic mai multe,
dar durerea este de nesuportat,
când ma gândesc,
că doar eram copil de la sat...
Şi când pe cer o stea apare,
iar vântul poartă frunza de nuc,
eu o sa te ador mai mult.
Dar, acuma te las cu bine.
Sper ca vreodata o să mai vin pe la tine,
iar imaginea ta, prin lume , o port,
( ascunsa ) profund în mine.
Autor: Gino Şoşgean

Adriana Petroi

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Confecționarea portului popular românesc a pornit de la materii prime produse în gospodăriile țăranilor dar a evoluat odată cu trecerea timpului, reprezentând azi o adevărata măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor. Alibunar, primele decenii ale secolului XX Portul popular are aceeași structură dar se deosebește de la o localitate la alta prin amănunte cum ar fi croiala, forma și culoare.  Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante.   Petrovasâla,  primele decenii ale secolului XX Ca element utilitar, costumul se raportează la condiţiile geografice şi de climă, la ocupaţii şi meşteşuguri. Ca element de podoabă, el este legat de cele mai importante ceremonii din viaţa purtă...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Omul se pierde când nu știe să lupte, dar și când nu știe să se mai oprească. Psiholog Mihail Jianu

 Mihail Jianu, psiholog clinician, acreditat de Colegiul Psihologilor din România din anul 2006, născut în localitatea Craiova, în anul 1980.   Când citesc psiholog Mihail Jianu, întotdeauna văd cuvântul echilibru, presupun că este vorba despre echilibrul dintre trup, suflet și minte (mă corectați dacă greșesc), așadar, ne puteți spune, este greu pentru un om să ajungă la acest echilibru?   Pentru mine, echilibrul înseamnă, în primul rand, o stabilitate lăuntrică. Privind din interior spre exterior, dacă ne aflăm într-o stare de liniște, armonie și acceptare cu ceea ce suntem, această raportare pozitivă la eul propriu, vine ca o forță omnipotentă ce ne activează energia necesară pentru a schimba mersul lucrurilor și în mediul exterior, astfel încât să le orientăm în favoarea propriilor nevoi. Nu este tocmai la îndemâna tuturor persoanelor să găsească echilibrul, deoarece tentații există la tot pasul, iar omul începe să facă excese și să piardă controlul. De pild...
Un comentariu
Citiți mai multe

Vârșețul, o localitate străveche de la poalele munților

Vârșețul este o localitate străveche de la poalele munților cu același nume, care reprezintă cea mai importantă zonă montană din Voivodina. Încă pe timpul stăpânirii romane, perioadă în care acest teritoriu se găsea în cadrul provinciei romane Dacia, pe Dealul Vârşeţului, parte componentă a Munților Vârșețului, a fost ridicat un post de observaţie roman. În Evul Mediu, în acest loc la fel a existat o fortăreaţă, amintită în izvoarele maghiare medievale sub numele de Erd-Somlyo.  Despre această cetate există o serie de documente care au fost cercetate de istoricul vârșețean Felix Milleker, dar în special în timpurile noastre, de medievistul belgrădean Aleksandar Krstić, care a descoperit o serie de date inedite necunoscute până acum, referitoare la cetatea Vârșețului și la însăși orașul Vârșeț în secolele XIV –XVI. Prin urmare, în evul mediu, în timpul stăpânirii maghiare asupra Banatului, cetatea Vârțețului, la fel ca și localitatea Vârșeț de la poalele dealului, purta numele de Er...
Un comentariu
Citiți mai multe